La jumatatea tranzactiilor de miercuri de la Varsovia, zlotul era in crestere cu 0,4%, la 4,195 unitati pentru un euro. Forintul a revenit de la cel mai redus nivel din ultima luna, iar randamentul obligatiunilor ungare pe termen de 10 ani a scazut cu 0,07 puncte procentuale, la 4,52%. Randamentul obligatiunilor similare din Turcia a coborat cu 0,12 puncte, la 9,08%, transmite Bloomberg.

In Romania, BNR a publicat miercuri un curs de referinta de 4,4060 lei/euro, foarte apropiat de rata anuntata marti, in conditiile in care leul s-a apreciat in prima parte a zilei, pe valul pozitiv regional. Pe piata bursiera, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, si BET- Plus (cele mai lichide 37 de titluri cu exceptia SIF si a actiunilor straine) au crescut cu 0,25%, respectiv 0,27%, iar indicele BET-NG, al companiilor din energie a urcat mai accelerat, cu 0,51%, potrivit Mediafax.

Indicii bursieri din Varsovia si Budapesta au avansat cu peste 1%. Acordul referitor la armistitiu a avut loc in timpul unei convorbiri telefonice cu presedintele Putin, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a presedintelui ucrainean Porosenco. Purtatorul de cuvant al lui Putin, Dmitri Peskov, a precizat ca desi presedintele rus este in mare parte de acord cu masurile necesare incetarii focului, Rusia nu este direct implicata in conflict.

Investitorii, "alungati" din Europa de Est de valul de neincredere generat de criza ucraineana

In ultimele luni, increderea investitorilor in activele din Europa de Est a scazut, din cauza tensiunilor generate de criza ruso-ucraineana care au afectat relatiile comerciale regionale si au impact asupra cresterii economice. "Sunt vesti foarte bune care reduc riscurile geopolitice pentru toate activele poloneze, desi este nevoie sa se aseze praful pentru a vedea tot tabloul. Atentia investitorilor se poate indrepta acum catre situatia macroeconomica din Polonia", a declarat Artur Iwanski, director la divizia de brokeraj a PKO Bank Polski.

Citeste si:

Forinul s-a apreciat cu 0,5%, la 314,14 unitati pentru un euro, iar coroana ceha a avansat cu 0,3%. Indicele polonez WIG30 a urcat cu 1,3%, iar titlurile companiei ucrainene Kernel Holding cu 6%, cel mai mult din luna iunie. Actiunile retailerului polonez LPP, cu operatiuni in Rusia, au crescut cu 6,5%, la cel mai ridicat nivel din ultimele sase luni.

Indicele ungar BUX a urcat cu 1,7%, sustinut de cresterea de 3,4% a titlurilor bancii OTP. "Daca situatia din Ucraina se va calma, ar fi o veste buna pentru economia europeana", a declarat Dalimil Vyskovsky, trader la Komercni Banka, divizia din Cehia a Societe Generale.

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a crescut la Londra cu 0,7%, la cel mai ridicat nivel din ultimele opt saptamani, in urma informatiilor referitoare la armistitiul din Ucraina. Printre cele mai mari cresteri au fost inregistrate de actiunile companiilor cu expunere la Rusia, precum Nokian Renkaat (+6%), Carlsberg (+2,5%) si Raiffeisen Bank International (+5,6%).