Presedintele Barack Obama a subliniat miercuri angajamentul Statelor Unite fata de Estonia, membra a NATO, in momentul in care occidentalii denunta actiunile militare ilegale ale Rusiei in estul Ucrainei, relateaza AFP, preluat de Mediafax.

"Estonia nu va fi niciodata singura", a declarat Obama in cadrul unei conferinte de presa la Tallinn, alaturi de omologul sau eston, Toomas Hendrik Ilves.

"Am venit aici pentru a exprima angajamentul nostru fata de Estonia, un angajament de neclintit", a continuat el, reafirmand importanta Articolului 5 al Aliantei Nord-Atlantice, potrivit caruia statele membre trebuie sa acorde sprijin unui alt stat membru, daca acesta este atacat.
Obama a anuntat de asemenea noi exercitii aeriene americane in zona. In aprilie, Washingtonul a mobilizat 600 de soldati pentru exercitii in Polonia si in tarile baltice. In iunie, NATO a efectuat in tarile baltice importante manevre militare, cu participarea a zece state membre, unul dintre cele mai importante exercitii de acest gen dupa anexarea Crimeei de catre Rusia. Moscova a criticat ferm exercitiul, calificandu-l drept o "manifestare a intentiilor ostile".

Presedintele american Barack Obama a ajuns miercuri la Tallinn pentru a marca angajamentul Statelor Unite fata de tarile baltice, intr-un moment in care NATO denunta actiuni militare ilegale ale Rusiei in estul Ucrainei.

Aceasta este prima vizita a lui Obama intr-o tara baltica de la preluarea presedintiei in 2009 si are loc intr-un context extrem de tensionat intre tarile NATO si Rusia, intr-un moment in care unii observatori se tem de izbucnirea unui conflict la scara mare in Europa.

Obiectivul afisat al Casei Albe este de a-l avertiza pe presedintele rus Vladimir Putin impotriva tentatiei de a ataca o tara din cadrul Aliantei, reafirmand atasamentul sau fata de articolul 5 privind apararea colectiva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri