Vladimir Putin afirma, la cateva ore dupa ce Washingtonul si Bruxelles-ul anuntau noile sanctiuni impuse Moscovei ca va reflecta la masuri de retorsiune, relateaza The Moscow Times, care prezinta 14 optiuni ce pot ajunge pe biroul presedintelui rus.

Moscova a trecut deja la actiune, interzicand in august importuri de produse alimentare din tari occidentale in valoare de aproximativ noua miliarde de dolari anual. Ministrul rus pentru Dezvoltare Economica Aleksei Uliukaiev a declarat marti ca masurile de retorsiune nu vor fi extinse in afara sectorului agricol, dar unele voci mai belicoase au indemnat Moscova sa fie mai indrazneata, potrivit Mediafax.

The Moscow Times scrie ca a analizat optiunile care pot ajunge pe biroul lui Putin, prezentand 14 masuri vehiculate, despre care afirma ca merg de la "plauzibil la fantezie":

1. Inchiderea spatiului aerian rus pentru companiile aeriene occidentale. Masura ar oferi un avantaj competitiv companiilor asiatice si ar "falimenta" un numar de firme europene, afirma premierul Dmitri Medvedev saptamana trecuta. Insa britanicul Richard Branson, detinatorul Virgin Airlines, avertizeaza ca masura ar lovi cel mai puternic Rusia, care ar pierde aproximativ 300 de milioane de dolari pe an reprezentand taxe de survolare, si i-ar determina pe occidentali sa adopte contramasuri.

2. Inchiderea robinetului gazelor naturale catre Europa. UE isi acopera o treime din consum din Rusia, iar Gazprom a intrerupt in iunie - a treia oara in decurs de opt ani - livrarile catre Ucraina. In ultimele zile un numar de state est-europene au raportat reduceri neanuntate ale volumelor livrarilor. Insa aceasta optiune "nucleara" va crea probleme Moscovei, iar gigantul gazifer, deja vizat de sanctiuni, ar pierde bani, in contextul in care anul trecut a livrat Europei gaze in valoare de 60-70 de miliarde de dolari.

3. Interzicerea importurilor de vehicule din Occident. Consilierul prezidential Andrei Belousov a lansat aceasta amenintare la cateva ore dupa ce UE a anuntat implementarea noilor sanctiuni, joi. Rusia este cea mai mare piata auto de desfacere a Germaniei.

4. Interzicerea importurilor de haine din Vest. A doua amenintare a lui Belousov viza importurile din anumite state europene de haine si textile. La fel ca Europa, Rusia importa mai ales din Asia (peste patru cincimi). Conducatorul Asociatiei industriei textile Sahmal Ildarov a indemnat la un astfel de embargo, subliniind ca ar stimula productia locala.

5. Incetarea ajutorului acordat US Army in legatura cu Afganistanul. Din 2008, Statele Unite au platit Rusiei aproximativ un miliard de dolari pe an, pentru a facilita evacuarea unor echipamente NATO din Afganistan via Volga si orasul Ulianovsk. Kremlinul poate anula intelegerile, crescand costul evacuarii pentru Washington.

6. Incetarea utilizarii dolarului. Rusia are rezerve in valuta straina in valoare de 400 de miliarde de dolari. In martie, cand a anexat Crimeea, Banca centrala rusa a vandut obligatiuni emise de Trezoreria americana in valoare de peste 100 de milioane de dolari. De asemenea, Moscova, al doilea exportator de petrol din lume, ar putea sa nu mai vanda petrol in dolari. Masura necesita timp si renegocierea contractelor, dar vocile care o sustin sunt tot mai puternice. De asemenea, Rusia si China - care doreste sa slabeasca dolarul - au decis saptamana trecuta sa efectueze jumatate din schimburile lor comerciale in ruble sau yuani si nu in dolari.

7. Alierea cu Iranul in pofida sanctiunilor occidentale. Putin si presedintele iranian Hassan Rohani s-au intalnit saptamana trecuta si au semnat acorduri multiple. Sustinerea rusa ar slabi impactul sanctiunilor occidentale impuse Teheranului din cauza ambitiilor militare nucleare iraniene. Insa Iranul este un potential rival al Rusiei in domeniul exportului de energie, putand livra gaze naturale Europei, diminuand pozitia Gazpromului.

8. Livrari de armament avansat inamicilor Occidentului. Rusia este al doilea exportator mondial de armament, dupa Statele Unite, cu 27% din vanzari la nivel global. Dupa destramarea URSS, Moscova a aderat la reglementari in domeniul controlului armamentului (de exemplu al tehnologiilor pentru rachete). Daca Moscova renunta la aceste acorduri, ar putea furniza Iranului si Coreei de Nord, intre altele, rachete balistice intercontinentale. De asemenea, ar putea vinde armament antiaerian, inclusiv sisteme de rachete de tip S-300 si S-400, Siriei si Iranului.

9. Refuzul impartasirii unor informatii despre amenintari teroriste. Agentiile rusesti - mostenitoarele fostului KGB sovietic - participa la combaterea amenintarii teroriste. Ultimul atac terorist de pe teritoriul american, la Maratonul din Boston, in 2013, a fost comis de doi imigranti etnici ceceni, iar esecuri in impartasirea informatiilor intre agentii rusesti si americane au fost acuzate ca au permis dublul atentat. Schimburile de acest fel sunt reglementate, iar Moscova ar putea decide sa se retraga.

10. Crearea arhitecturii unui serviciu financiar rival, in contextul in care companiile occidentale din domeniul serviciilor financiare - sisteme de plata, sisteme de decontare, agentii de rating si canale de comunicare - domina comertul global.

11. Actiuni de lobby vizand crearea unor organizatii internationale non-occidentale. Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala (BM) dateaza de la al Doilea Razboi Mondial. Tarile emergente, membrii BRICS, au pus in iulie bazele unor organizatii rivale FMI si BM - care reflecta echilibrul global al puterii din anii '40 - si se asteapta ca Rusia, afectata de primele valuri de sanctiuni, impuse din cauza implicarii in conflictul din Ucraina, sa desfasoare actiuni de lobby prin care sa le sustina.

12. Vizarea unor marci occidentale care opereaza in Rusia, ca McDonald's. In sectorul alimentatiei publice, ar putea urma lanturi de restaurante ca Burger King, Subway and KFC.

13. Intreruperea cooperarii spatiale. Masura ar putea afecta interesele americane in domeniul securitatii prin retinerea livrarilor de motoare de racheta de tip RD-180 catre colosul american din domeniul industriei spatiale United Launch Alliance. Acest tip de motor este utilizat pentru propulsarea rachetei de tip Atlas V, utilizata in lansarea aproape a tuturor satelitilor militari si de spionaj americani. Statele Unite au rezerve doar pentru doi ani de lansari si ar avea nevoie de cinci ani pentru a dezvolta un motor similar.

14. Inchiderea Statiei Spatiale Internationale (ISS). Rusia ar putea sa refuze sa mai transporte astronauti americani pe ISS, un proiect la care iau parte 15 tari, in valoare de 100 de miliarde de dolari. Rusia are un tun la bordul ISS - singura tara care beneficiaza de acest drept - si ar putea "anexa" segmentul american (aproape jumatate din statie). Un impact real si de durata asupra programului ISS va marca sfarsitul cooperarii civile in spatiu de dupa Razboiul Rece. Moscova ar putea opta sa devina partenera Beijingului, in locul Washingtonului. Masura ar avea consecinte dezastruoase, in contextul in care cooperarea intre toate natiunile este o masura-cheie de descurajare a militarizarii spatiului.

Sursa foto: Twitter/ Vladimir Putin

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri