Adjunctul ministrului ucrainean de Interne, Anton Gherascenko, a afirmat, intr-un mesaj postat pe Facebook, ca presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat in secret un decret prin care acorda cetatenia rusa fostului presedinte Viktor Ianukovici, fostului premier Mikola Azarov, fostului procuror general Viktor Psonka si membrilor familiilor acestora, relateaza Mediafax.

Anuntul intervine in conditiile in care Kievul a deschis anchete penale impotriva celor trei fosti oficiali, acuzati de uciderea manifestantilor neinarmati la protestele care au avut loc la Kiev in februarie.

Cei trei au parasit Ucraina pe fondul protestelor antiguvernamentale de la sfarsitul lunii februarie. Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat sa comenteze anuntul oficialului ucrainean. Oficiali din cadrul Serviciului Federal rus pentru Imigratie au refuzat, de asemenea, sa comenteze informatia.