Ministrul german al Afacerilor Externe Frank-Walter Steinmeier a precizat ca au fost unele "erori" in timpul angajarii militare a tarii sale in Afganistan, incepand din 2001 si a avertizat cu privire la o retragere precipitata, intr-un articol publicat duminica, relateaza AFP.

"Se pare ca cea mai mare greseala a noastra a fost sa cream prea multe asteptari si sa nu facem suficient in acest sens", scrie Steinmeier intr-un articol publicat in saptamanalul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, in contextul retragerii fortelor NATO, prevazute pentru sfarsitul lui 2014, din aceasta tara devastata de razboi.

In pofida progreselor, Afganistanul este cangrenat in continuare de un trafic de droguri infloritor si de o coruptie endemica, scrie el. In mai multe provincii, sefi razboinici se afla la putere, iar violenta face ravagii, a constatat ministrul, subliniind ca extremistii talibani "au fost mult timp subestimati ca actori politici", informeaza Mediafax.

Rezultatele in Afganistan sunt destul de onorabile.

Seful diplomatiei germane insista totusi asupra faptului ca angajamentul NATO in aceasta tara nu ar trebui sa fie considerat un esec, subliniind ca, in comparatie cu situatia din Siria si Irak, "rezultatele in Afganistan sunt destul de onorabile". Germania a fost al treilea contributor cu trupe la Misiunea NATO in Afganistan (ISAF), dupa Statele Unite si Marea Britanie.

Dupa incheierea misiunii de lupta a NATO, in decembrie, 9.800 de militari americani si 3.000 provenind din Germania si Italia vor fi stationati pentru a sustine fortele afgane pana in 2016. Potrivit editiei de duminica a saptamanalului german Der Spiegel, cancelarul german Angela Merkel s-a declarat deschisa ca aceasta misiune sa dureze, eventual, mai mult timp, in fata deputatilor reuniti intr-o Comisie parlamentara insrcinata cu afaceri externe.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri