Precedentul bilant oficial al OMS, publicat miercuri, anunta 4.493 de morti din 8.997 de cazuri inregistrate. OMS a decis sa divizeze in doua tarile afectate de epidemie. Un prim grup este alcatuit din cele mai afectate trei tari (Liberia, Sierrra Leone si Guineea), in timp ce din cel de al doilea grup fac parte Nigeria, Senegal, Statele Unite si Spania. Liberia este tara cea mai afectata de epidemie, cu 4.262 de cazuri si 2.484 de decese inregistrate pana la 13 octombrie.

La 14 octombrie, existau 3.410 cazuri si 1.200 morti inregistrati in Sierra Leone si 862 morti din 1.519 cazuri in Guineea, tara de unde s-a propagat epidemia. Acest nou bilant este publicat in timp ce Senegalul nu mai este considerat, de vineri, ca fiind afectat de epidemia de Ebola.

Singurul caz din aceasta tara a fost confirmat pe 29 august, dar analizele efectuate au aratat, pe 5 septembrie, ca pacientul nu purta virusul, fapt ce insemna ca s-a vindecat. Potrivit OMS, se poate spune ca nu mai exista vreun risc de transmitere a Ebola intr-o tara la "42 de zile dupa ultimul caz inregistrat", noteaza Mediafax.

OMS ar putea declara luni, 20 octombrie, sfarsitul epidemiei de Ebola in Nigeria, unde 20 de cazuri, dintre care opt mortale, au fost inregistrate. O epidemie de Ebola afecteaza si o regiune izolata din nord-vestul Republicii Democrate Congo (RDC), distincta de cea din Africa de Vest. Epidemia din RDC a provocat moartea a 49 de persoane din 68 de cazuri inregistrate, potrivit unui bilant din 9 octombrie.

Sursa foto: Shutterstock / Ebola, cercetare medicala