Serviciul federal rus pentru siguranta alimentara (Rosselhoznadzor) a afirmat ca a luat acesta decizie, deoarece autoritatile ucrainene nu au oferit "garantii convingatoare" privind provenienta produselor vegetale importate in Rusia. Moscova suspecteaza ca produsele importate din Ucraina provin, de fapt, din Uniunea Europeana, vizata de sanctiunile Rusiei.

Anterior, autoritatile ruse au interzis importurile de sucuri, produse lactate, conserve de peste si bauturi alcoolice din Ucraina.

Rusia limiteaza importurile de produse lactate din Ucraina

Rusia limiteaza importurile de produse lactate din Ucraina

Moscova este acuzata deseori de folosirea armei comerciale, invocand in special motive sanitare, ca mijloc de presiune diplomatica asupra vecinilor sai. Rusia a interzis in iulie importul de fructe si legume din Republica Moldova, dupa ce Chisinaul a semnat Acordul de Asociere cu UE. Autoritatile de la Chisinau au denuntat motivatiile politice ale embargoului impus de Rusia, insa Moscova a invocat calitatea produselor moldovenesti.

De asemenea, la inceputul lunii august, Rusia a interzis pentru un an importurile de carne, peste, fructe si legume din Statele Unite, Uniunea Europeana, Canada, Australia si Norvegia, in replica la sanctiunile impuse Moscovei de Occident in contextul crizei din Ucraina.

Sursa foto: Legume, Shutterstock.com