Uniunea Europeana a publicat noi calcule privind contributiile statelor membre la bugetul total, ajustarile fiind bazate pe revizuirea estimarilor economice. Potrivit datelor Comisiei Europene, tara care ar trebui sa contribuie cu o suma substantiala fata de restul este Marea Britanie, a carei economie a crescut mult comparativ cu tarile din regiune, arata Financial Times.

Astfel, contributiile reprezinta un anumit procent din PIB, iar revizuirea calculelor se bazeaza pe evolutiile economice diferite in raport cu estimarile initiale.

Noile calcule provizorii afecteaza puternic Marea Britanie, care va trebui sa plateasca o "factura" de 2,1 milioane de euro (2,7 milioane de dolari), pana in decembrie, avand in vedere ca tara a depasit estimarile privind cresterea economica. Fondul Monetar International estima pentru Marea Britanie o crestere PIB de 3,2%, potrivit raportului din octombrie 2014.

Pe de alta parte, cresterea lenta din Franta si Germania le-a adus acestora reduceri substantiale in ceea ce priveste contributiile, de 1 miliard de euro, respectiv 779 de milioane de euro. O alta tara a carei contributie la bugetul comunitar a fost revizuita in scadere este Polonia, care are de platit cu 316 milioane de euro mai putin. In cazul Greciei insa, cu toate ca a fost grav afectata de austeritate, Uniunea Europeana a "incarcat" contributia cu 90 de milioane de euro.

Pentru Romania, diferenta nu este la fel de mare ca in cazul economiilor avansate din Uniunea Europeana. Potrivit raportului publicat de Financial Times, care contine datele cu rectificarile facute de Comisia Europeana, Romania ar fi scutita de 30 de milioane de euro in contributia la bugetul UE, care trebuie achitata pana in prima zi lucratoare din decembrie.

Comisia Europeana a trimis o nota statelor europene, in care explica aceste ajustari, precizand ca este "constienta ca in unele cazuri, aceste revizuiri ar putea avea un impact bugetar semnificativ in ceea ce priveste fluxul de numerar".

Cum se finanteaza Uniunea Europeana

Cheltuielile Uniunii Europene au ajuns la 148 de miliarde de euro, cea mai mare parte fiind defalcata pentru cresterea sustenabila, respectiv 67 de miliarde de euro (49,9%).

Principalele surse de venit ale UE includ contributiile statelor membre, taxe de import pentru produsele din afara UE, dar si amenzile date atunci cand companiile nu se supun regulilor comunitare.

Cele trei surse de venit principale sunt:

  • un procent din venitul national brut (de obicei aproximativ 0,7%), alocat ca si contributie de toate statele membre. Aceasta suma poate fi ajstata pentru a evita supraincarcarea in cazul anumitor tari.
  • un procent din veniturile incasate din taxa pe valoarea adaugata in fiecare stat membru, de obicei circa 0,3%.
  • o mare parte din taxele vamale pentru produsele din afara UE (tara care colecteaza taxele vamele pastreaza un mic procent)

Pe langa aceste surse, Uniunea Europeana isi suplimenteaza bugetul prin impozitul pe venit platit de personalul UE, contributii de la statele non-membre pentru anumite programe UE, dar si amenzi pentru companiile care nu se supun reglementarilor comunitare.

Sursa foto: Buget/ Shutterstock.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri