Peste 150 de fugari chinezi suspecti de infractiuni economice, majoritatea oficiali acuzati de coruptie, au fugit in Statele Unite si refuza sa se intoarca in tara, in conditiile in care intre cele doua tari nu exista un acord de extradare, potrivit Ministerului de Securitate Publica din China, citat de China Watch.

"Statele Unite au devenit destinatia preferata a fugarilor chinezi care vor sa scape de lege", a precizat Liao Jinrong, directorul general al Biroului de Cooperare Internationala din cadrul Ministerului de Securitate Publica.

Potrivit acestuia, este necesar un acord de extradare intre cele doua tari, insa nu a fost inregistrat un progres semnificativ in acest sens cu Statele Unite.

Procedurile legale sunt complexe si necesita foarte mult timp.

"Ne confruntam cu multe dificultati in incercarea de a aduce fugarii care au plecat in Statele Unite inapoi pentru a fi pusi in fata justitiei, in contextul in care nu exista un tratat de extradare, iar procedurile legale sunt complexe si necesita foarte mult timp", a adaugat Liao.

In plus, expertii chinezi considera ca autoritatile judiciare din Statele Unite inteleg gresit sistemul si procedurile judiciare chineze. "Ei (n.r. - autoritatile americane) cred intotdeauna ca organele judiciare chineze violeaza drepturile omului in cazul suspectilor", spune Wang Gang, oficial din departamentul de afaceri America si Oceania al Biroului International de Cooperare din minister.

Sursa foto: Shutterstock.

Astfel, in lipsa unui acord de extradare, autoritatile judiciare din Statele Unite si cele din China se intalnesc o data pe an, in august sau septembrie, pentru a discuta probleme precum traficul de droguri, de arme si criminalitatea informatica. Ministerul de Securitate Publica din China face demersuri pentru a avea o intalnire anuala la nivel inalt cu autoritatile judiciare din SUA, inclusiv cu Departamentul pentru Securitate Interna, in incercarea de a intelege comportamentul fugarilor chinezi. Autoritatile chineze doresc sa abordeze si problema repatrierii acestora si a recuperarii activelor transferate.

Xi Jinping a declarat razboi coruptiei

Politia chineza a initiat in luna iulie o campanie care sa ajute la capturarea fugarilor, initiativa care face parte din incercarile presedintelui Xi Jinping de a limita coruptia.

In ultimul deceniu, doar doi corupti chinezi care au incercat sa scape de lege au fost adusi in tara pentru a fi judecati. Unul dintre acestia este Yu Zhendong, fost director al diviziei Bank of China din provincia Guangdong. Acesta a fost acuzat de coruptie si deturnare de fonduri de pana la 482 de milioane de dolari si a fost repatriat in 2005, dupa patru ani in care a fost plecat din tara.

Pana acum, autoritatile din China au reusit sa obtina extradarea pentru 155 de magnati chinezi care au procese in tara. Printre acestia se numara multi oficiali corupti care au plecat in peste 40 de tari si regiuni, inclusiv Statele Unite, Canada, Australia si tarile din sud-estul Asiei.

Sursa foto: Yuani si dolari/ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri