Ministerul rus al Apararii a anuntat vineri seara ca trupele sale au dublat, in 2014, numarul exercitiilor militare in Transnistria, fortele ruse din regiune participand la peste 800 de activitati militare, potrivit site-ului oficial Mil.ru.

"Numarul exercitiilor pentru pregatirea speciala, tactica si de atac, efectuate de trupele ruse in regiunea transnistreana (OGRB PRRM), a crescut de peste doua ori, in comparatie cu anul trecut. Astfel, militarii au efectuat peste 800 de exercitii militare", informeaza ministerul rus pe site-ul sau, noteaza Mediafax.

Ministerul mentioneaza ca au fost efectuate "aproximativ 300 de exercitii practice pentru conducerea vehiculelor blindate si peste 70 de exercitii pentru prevenirea si combaterea terorismului". "De asemenea, in noiembrie a fost inaugurat un nou tancodrom cu suprafata de peste zece kilometri patrati", potrivit site-ului Mil.ru.

Moscova afirma ca a introdus, in 2014, un curs intensiv de "limba moldoveneasca" pentru militarii rusi aflati in Transnistria. "In acest an, in componenta fortelor ruse de mentinere a pacii au intrat peste 400 de militari rusi", adauga Ministerul rus al Apararii.

Republica Moldova, o tara in care majoritatea populatiei vorbeste limba romana, are in partea de est o zona locuita de minoritati ruse si ucrainene - Transnistria. Aceasta regiune s-a despartit de Chisinau, cu sustinerea Moscovei, in urma unui razboi, in 1992, dupa un an de la dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, insa independenta acesteia nu a fost recunoscuta de nicio tara.

Rusia mentine, de atunci, militari in regiune, impotriva vointei Guvernului moldovean si in pofida unui angajament asumat in 1999 de a le retrage.

photo.ua / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri