"Fortele speciale americane au efectuat o misiune in Yemen cu scopul de a elibera un cetatean american, Luke Somers, si orice alt cetatean strain tinut in captivitate impreuna cu el de catre teroristi din cadrul Al-Qaida in Peninsula Arabia (AQPA). Dar domnul Somers si alt barbat, care nu este cetatean american, captiv impreuna cu el, au fost asasinati de catre teroristi AQPA in cursul acestei operatiuni", a declarat Hagel, citat intr-un comunicat. Forte yemenite si americane au efectuat o operatiune militara comuna, incercand sa-i elibereze pe cei doi ostatici Al-Qaida in Yemen, conform Mediafax.

Statele Unite au initiat aceasta operatiune "in centrul Yemenului", deoarece "existau motive convingatoare sa credem ca domnul Somers se confrunta cu un pericol iminent", a declarat Hagel, precizand ca "numerosi combatanti" Al-Qaida care supravegheau ostaticii au fost ucisi.

Asasinat anuntat

Intr-o inregistrare video postata joi pe Internet, Al-Qaida in Penisnula Arabia (AQPA), cu baza in Yemen, a amenintat cu executarea lui Luke Somers in trei zile daca Statele Unite nu raspund cerintelor gruparii. AQPA nu a precizat care sunt aceste revendicari, afirmand ca Washingtonul le "cunoaste".

"Misiunea de ieri (vineri) aminteste angajamentul absolut al Statelor Unite fata de securitatea cetatenilor sai, indiferent unde se afla in lume", a adaugat Hagel, care efectueaza ultima sa vizita in Afganistan, inaintea incheierii misiunii de lupta a NATO in aceasta tara la sfarsitul lunii.