"Cu (Republica) Moldova, Georgia si Ucraina avem trei tari din vecinatatea noastra, la est, care au semnat in mod suveran un acord de asociere cu Uniunea Europeana. Rusia cauzeaza dificultati acestor trei tari", a subliniat Merkel pentru Die Welt, potrivit unor fragmente difuzate inainte de publicare. "Vedem, in plus, ca Rusia incearca sa mentina sub dependenta economica si politica anumite tari din vestul Balcanilor", a adaugat cancelarul german, relateaza Mediafax.

Merkel a fost intrebata ce parere are despre criticile pe care i le-au adresat trei fosti cancelari germani, si anume conservatorul Helmut Kohl si social-democratii Helmut Schmidt si Gerhard Schröder, sustinatori ai unei linii mai flexibile fata de Moscova. "Sunt convinsa ca raspunsul european comun la actiunile Rusiei este bun", a replicat ea. "Faptul ca Rusia a incalcat Memorandumul de la Budapesta din 1994 privind integritatea teritoriala si suveranitatea Ucrainei nu trebuie sa ramana fara urmari", a adaugat cancelarul conservator.

Presedintele rus Vladimir Putin a sustinut joi un discurs virulent, in care a acuzat Occidentul ca vrea sa "franeze" avantul Rusiei si ca ar cauta in continuare sa o traga in jos atunci cand devine "prea puternica, independenta", pe fondul crizei din jurul Ucranei. Tarile occidentale, care acuza Kremlinul ca-i sustine militar pe separatistii din estul Ucrainei, o acuzatie respinsa de catre Moscova, au impus mai multe serii de sanctiuni Rusiei, care-i pun economia la grea incercare. Moscova a reactionat fata de aceste sanctiuni prin masuri de restrictionare a anumitor produse europene si americane.

In cel mai recent exemplu, autoritatile veterinare rusesti au anuntat miercuri suspendarea incepand de luni a importurilor de fructe si legume provenind din Albania, afirmand ca tara prezinta ca fiind ale sale produse europene interzise in Rusia.