• 24 mai 2014 - BELGIA

Un barbat a deschis focul in holul de la intrarea Muzeului Evreiesc din Bruxelles, provocand moartea a patru persoane, intre care un cuplu de turisti israelieni. Arestat la Marsilia, in sudul Frantei, franco-algerianul Mehdi Nemmouche, in varsta de 29 de ani, a fost predat la sfarsitul lui iulie politiei belgiene, care l-a inculpat pentru "asasinat intr-un context terorist" si plasat in arest preventiv.

  • 22 mai 2013 - MAREA BRITANIE

Lee Rigby, un soldat in varsta de 25 de ani, a fost ucis de doi barbati in apropierea unei cazarme militare a Royal Artillery, la Woolwich, un cartier din sud-estul Londrei. Potrivit unor martori, cei doi agresori ii incurajau pe trecatori sa filmeze scena in timp ce isi atacau victima strigand "Allah Akbar". Agresorii au fost arestati.

  • 11-19 martie 2012 - FRANTA

Intre 11 si 15 martie, Mohamed Merah, in varsta de 23 de ani, a ucis trei militari la Toulouse si Montauban, apoi, la 19 martie, trei copii si un profesor la colegiul evreiesc Ozar Hatorah din Toulouse. El a fost ucis de politie pe 22 martie, la capatul unui asediu de 32 de ore.

  • 18 iulie 2012 - BULGARIA

Cinci turisti au fost ucisi pe aeroportul din Burgas (est), in urma exploziei unei bombe intr-un autobuz. Printre morti s-au numarat soferul autobuzului si autorul atentantului. Israelul a acuzat miscarea siita libaneza Hazbollah de comiterea acestui atentat.

  • 22 iulie 2011 - NORVEGIA

Un extremist de dreapta, Anders Behring Breivik, a provocat explozia unei bombe in apropierea sediului Guvernului norvegian, la Oslo, un atac soldat cu opt victime, apoi a deschis focul asupra unei tabere de vara a Tinerilor Laburisti, pe Insula Utoeya, ucigand 69 de persoane, majoritatea adolescenti. El ispaseste o pedeapsa de 21 de ani de inchisoare, pedeapsa maxima in Norvegia, care ar putea fi prelungita atat timp cat va fi considerat periculos pentru societate.

  • 7 iulie 2005 - MAREA BRITANIE

Patru atentate sinucigase coordonate la ora de varf in trei trenuri de metrou si un autobuz din Londra au provocat moartea a 56 de persoane si 700 de raniti. Ele au fost revendicate de o grupare care sustinea ca face parte din reteaua terorista Al-Qaida.

  • 11 martie 2004 - SPANIA

Aproximativ zece bombe au explodat in jurul orei locale 07.40 (08.40, ora Romaniei) la Madrid si la periferia acestui oras, la bordul a patru trenuri, provocand moartea a 191 de persoane si aproape 2.000 de raniti. Acest atentat, revendicat in numele Al-Qaida de o celula islamista radicala, este cel mai sangeros din Europa Occidentala de la cel de la Lockerbie (Scotia), in 1988, comis impotriva unui avion de linie, soldat cu 270 de morti.

  • 11 octombrie 2002 - FINLANDA

Un atentat cu bomba intr-un centru comercial din Vantaa, in apropiere de Helsinki, a provocat moartea a sapte persoane, inclusiv autorul, si peste 80 de raniti. Atentatul a fost comis de un student in varsta de 19 ani.

  • 15 august 1998 – MAREA BRITANIE

Marea Britanie a fost afectata de cel mai grav carnagiu in 30 de ani de conflict in Irlanda de Nord. Un atentat cu masina capcana la Omagh (centrul provinciei Ulster) a provocat moartea a 29 de persoane si 220 de raniti. Atentatul a fost revendicat de un grupuscul disident din Armata Republicana Irlandeza (IRA) care se opunea procesului de pace.

  • 15 iulie 1995 - FRANTA

O bomba a explodat intr-un tren al retelei expres regionale (RER), la statia "Saint-Michel", in centrul Parisului, provocand moartea a opt persoane. Atribuit unor extremisti islamisti algerieni, acest atentat a fost cel mai sangeros in contextul unui val de actiuni teroriste in cursul verii anului 1995, soldat cu peste 200 de raniti.