Manifestatia istorica a fost organizata in memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste comise saptamana trecuta in Franta. Un mars al solidaritatii extraordinar atat prin dimensiunea sa planetara, cat si prin prezenta liderilor straini care au defilat pe strazile pariziene. Mai mult de jumatate insa dintre acest lideri sunt mai mult sau mai putin "avizi de atentie" si dau dovada de ipocrizie.

Este precum in cazul unei crime, cand toata lumea se recomanda drept cel mai bun prieten al defunctului si singurul care l-a inteles vreodata. Iata o lista a aproximativ jumatate dintre liderii prezenti la Marsul Solidaritatii de la Paris si modul in care acestia inteleg sa sprijine libertatea de exprimare a presei in propria tara:

  • David Cameron, primul ministru al Marii Britanii, unde autoritatile au confiscat si distrus documente obtinute de jurnalistii The Guardian de la Edward Snowden, cu privire la practicile de supraveghere asupra populatiei practicate de Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, si au amenintat cu repercursiuni de natura penala. Distrugerea fortata a documentelor, efectuata in subsolul ziarului sub stricta supraveghere a serviciilor secrete, a fost o incalcare extrem de grava a libertatii de informare intr-o tara care se mandreste cu una cele mai libere prese din lume, scrie Reporters Without Borders.
  • Ewa Kopacz, primul ministru al Poloniei, unde autoritatile au realizat perchezitii la sediul publicatie Wprost, in iunie anul trecut, pentru a confisca o serie de inregistrari stanjenitoare pentru partidul aflat la guvernare, condus de Donald Tusk, la acea vreme, actualmente presedinte al Uniunii Europene. Intr-o inregistrare, guvernatorul bancii centrale a promis ministrului de interne de atunci sprijin pentru strategia bugetara cu scopul castigarii alegerilor, scrie Reporters Without Borders.
  • Enda Kenny, primul ministru al Irlandei, unde "blasfemia" este considerata o infractiune penala. Exista si o lege in acest sens, care stabileste ca "blasfemia" este o infractiune pasibila cu amenda de pana la 25.000 euro. Legea a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2014, noteaza Reporters Without Borders.
  • Miro Cerar, primul ministru al Sloveniei, tara care a condamnat un blogger la sase luni de inchisoare pentru "defaimare" in 2013, arata Reporters Without Borders.
  • Mahmoud Abbas, presedinte al Palestinei, care a dispus arestarea si incarcerarea mai multor jurnalisti palestinieni in 2013 la un an de inchisoare pentru ca l-au 'insultat". noteaza The Jerusalem Post. Jurnalistii au fost acuzati ca au raspandit pe Facebook o poza in care il comparau pe Mahmoud Abbas cu un actor dintr-un serial de televiziune sirian, care juca rolul unui spion francez.
  • Seicul Mohamed Ben Hamad Ben Khalifa Al Thani din Qatar, care a dispus in 2011 arestarea unui scriitor la 15 ani de inchisoare pentru publicarea unui poem, intitulat Jasmine. Poemul l-ar fi "insultat" pe emirul Qatarului, criticand, de asemenea, guvernele din zona Golfului Persic, in urma revoltelor cunoscute drept Primavara Araba, scrie Al Jazeera.
  • Seicul Khaled ben Ahmed Al Khalifa, ministru de externe al statului Bahrain, tara cunoscuta drept al doilea cel mai mare incarcerator de jurnalisti din lume in 2013, pe cap de locuitor, potrivit Committee To Protect Journalists. Aici, jurnalistii sunt si torturati.
  • Ibrahim Boubacar Keita, presedinte al statului african Mali, tara unde armata expulzeaza jurnalistii francezi pentru stiri despre incalcari grave ale drepturilor omului, noteaza Committee To Protect Journalists.
  • Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, organizatie care inca nu a fost trasa la raspundere pentru bombardarea deliberata a cladiri de radio si televiziune de stat si uciderea a nu mai putin de 16 jurnalisti sarbi in 23 aprilie 1999, arata Amnesty International.
  • Antonis Samaras, primul ministru al Greciei, unde fortele de ordine au batut si ranit grav doi jurnalisti la protestele anti-guvernamentale de anul trecut, potrivit Reporters Without Borders.
  • Eric Holder, procuror general al Statelor Unite, unde politia din orasul Ferguson a retinut si agresat recent reporterii The Washington Post, care anchetau cazul Michael Brown.
  • Irakli Garibachvili, prim ministru al Georgiei, si Boiko Borissov, prim ministru al Bulgariei. In istoricul mandatele ambilor premieri exista informatii de presa despre agresarea si ranirea jurnalistilor, dupa cum arata Reporters Without Borders.
  • Mehdi Jomaa, prim ministru al Tunisiei, unde bloggerul Yassine Ayan a fost inchis recent pe trei ani pentru "defaimarea armatei", noteaza Amnesty International.
  • Seicul Abdullah bin Zayed al-Nahayan, ministru de externe al Emiratelor Arabe Unite, tara unde autoritatile l-au retinut in august 2013 timp de o luna, complet izolat, pe jurnalistul egiptean Anas Fouda, in baza unor suspiciuni de colaborare cu organizatia interzisa Fratia Musulmana. Acesta a fost legat la ochi, interogat si incatusat, apoi transportat la o inchisoare necunoscuta impreuna cu alti egipteni, scrie Committee To Protect Journalists.
  • Ramtane Lamamra, ministru de externe din Algeria, tara unde jurnalistul Abdessami Abdelhai a fost retinut timp de 15 luni de autoritatile algeriene fara nici o acuzatie oficiala, scrie Reporters Without Borders.
  • Serghei Lavrov, ministru de externe din Rusia, tara care anul trecut ca inchis un jurnalist pentru ca "insultat un reprezentant al guvernului", arata Reporters Without Borders.
  • Sameh Shoukry, ministru de externe din Egipt, tara in care autoritatile, asa cum s-a intamplat cu angajatii postului Al Jazeera, l-au retinut si inchis pe foto-jurnalistul Shawkan pentru aproximativ 500 de zile, arata Daily News Egypt.
  • Benjamin Netanyahu, primul ministru din Israel, tara ale carei incursiuni in Fasia Gaza de anul trecut au ucis sapte jurnalisti palestinieni (al doilea cel mai mare numar dupa Siria), potrivit Reporters Without Borders.
  • Ahmet Davutoglu, primul ministru al Turciei, care a intemnitat in 2013 mai multi jurnalisti decat orice alta tara din lume, arata The Guardian.
  • Regele Abdullah al Iordaniei, tara care anul trecut a condamnat un jurnalist palestinian la 15 ani de inchisoare si munca silnica, dupa cum arata The Jerusalim Post.

Si lista poate continua...

Sursa foto: MEDIAFAX Foto