Potrivit propunerilor presedintelui Obama, profiturile din investitii ale celor mai bogati 1% dintre americani vor fi limitate in urma noilor taxe, iar transferul de active catre mostenitori va fi mai dificil. Nivelul minim de taxare al veniturilor din capital si dividende ar urma sa creasca la 28% fata de 23,8% in prezent, in conditiile in care, la inceputul mandatului din 2009, taxa se situa la 15%, potrivit Mediafax.

Obama, care isi va promova planul in discursul despre starea natiunii de marti, vrea sa foloseasca o parte din banii rezultati in urma majorarii taxelor pentru extinderea facilitatilor pentru ingrijirea copiilor si pentru educatia superioara. "Ceea ce vedem aici este o usurare a regimului fiscal pentru clasa de mijloc, pentru a putea ataca problema stagnarii salariilor clasei de mijloc", a declarat Harry Stein, director pentru politica fiscala in cadrul Center for American Progress, grup aliniat Partidului Democrat.

Proiectul lui Obama intampina opozitie din partea Congresului controlat de republicani si a lobby-istilor de la Washington, care au reusit in trecut sa blocheze unele proiecte ale presedintelui american, care vizau impozitarea bancilor.