Favoritul scrutinului este considerat partidul Syriza (stanga radicala), creditat cu 35 la suta din intentiile de vot, urmat de formatiunea Noua Democratie a premierului conservator Antonis Samaras. Miza este prin urmare ca partidul clasat pe primul loc sa obtina 151 de mandate, adica majoritate absoluta. Ultimele sondaje confirmau o distanta intre 3 si 7 puncte procentuale intre Syriza si Noua Democratie, in timp ce intre 7 si 15% dintre alegatori sunt indecisi.

Daca nu obtine aceasta majoritate absoluta, liderul partidului clasat pe primul loc va merge inca de luni la presedintele Carolos Papoulias, care ii va incredinta un "mandat exploratoriu" de trei zile pentru a incerca sa gaseasca aliante ferme cu alte partide, pentru a intruni un total de cel putin 151 de deputati. Daca aceasta procedura esueaza, Papoulias ii va incredinta acelasi mandat de trei zile partidului clasat pe locul al doilea si, in cazul unui nou esec, partidului de pe locul trei. Papoulias poate incerca, de asemenea, sa discute cu partidele pentru a forma o mare coalitie nationala, avand in vedere situatia economica dificila a tarii. Dar in caz de esec, vor fi organizate noi alegeri legislative la inceputul lui martie si intre timp va exista o mare instabilitate politica.

Un posibil GrEXIT, favorizat de Syriza

Un posibil GrEXIT, favorizat de Syriza

Unul dintre planurile partidului Syriza este anularea masurilor de austeritate si stergerea datoriei grecesti fata de Uniunea Europeana. Datoria publica a Greciei ajunge la 175% din PIB, fiind a doua cea mai mare din lume, dupa cea a Japoniei. Syriza a precizat ca isi doreste sa renegocieze datoria, insa daca Germania si alte state UE refuza, atunci Grecia ar putea inceta efectiv sa mai plateasca datoria, conform Global Post.

Un asemenea default, la care s-ar adauga planul partidului de a anula anii de austeritate prin cresterea taxelor si a cheltuielilor publice, ar putea forta expulzarea Greciei din zona euro, chiar daca votantii, inclusiv conducerea Syriza, s-au pronuntat in favoarea ramanerii in UE. Doua cazuri din trecut care amintesc de pericolul din Grecia sunt cel al Braziliei din 2002 si al Argentinei din 2001, arata Bloomberg. Cazul Argentinei ar trebui sa aminteasca Greciei, spun analistii, ca o iesirea din uniunea monetara ar fi o catastrofa economica din cauza ca ar intrerupe legaturile financiare cu exteriorul.

Moment istoric pentru Zona Euro

Moment istoric pentru Zona Euro

Cu toate acestea, analistii spun ca, in ciuda retoricii dintre Grecia si Germania, amandoua tarile au mai mult interes in atingerea unui acord decat un default al tarii elene. Un semn in acest sens ar fi faptul ca insusi Alexis Tsipras si-a moderat discursul public despre Uniunea Europeana, odata ce alegerile s-au apropiat, explica The Guardian. Cu toate acestea, publicatia britanica remarca faptul ca Alexis Tsipras va avea o misiune dificila: sa creeze un echilibru intre solicitarile creditorilor Greciei si sustinatorii sai anti-euro.

Atat Alexis Tsipras cat si cancelarul german Angela Merkel insista ca Grecia ar trebui sa ramana in Zona Euro, altfel iesirea Greciei ar reprezenta prima iesire istorica din acest club exclusivist.

O astfel de mutare nu ar determina in mod necesar si alte tari europene sa urmeze exemplu Greciei. "Investitorii par sa fie de increzatori ca oamenii din Italia, Spania si Franta vor arunca o privire la haosul din Atena si vor alege sa ramana la austeritatea pe care Germania le-a prescris-o", noteaza The Economist. Cu toate acestea, ar fi un pas urias in necunoscut pentru tanara uniune monetara, in special in randul economiilor din zona euro mai slabe, cu probleme politice proprii, cum ar fi Italia si Spania.

O economie globala destabilizata

O economie globala destabilizata

De la criza financiara din 2008, ingrijorari cu privire la faptul ca Grecia intra in incapacitate de plata a datoriei externe - cea mai mare din Europa relativ la produsul intern brut - au izbucnit in mod repetat. Economistii avertizeaza ca un default al Greciei ar submina increderea in cazul altor tari impovarate de datorii ca-si vor indeplini obligatiile, ceea ce va arunca pietele financiare din nou intr-o criza profunda.

Cu toate acestea, dupa cum a mentionat Bloomberg, unele dintre cele mai grave previziuni au fost evitate prin garantii acordate de catre Banca Centrala Europeana, iar Zona Euro este mai putin in panica astazi cu privire la "potentialul" Greciei de a destabiliza economia globala. Dar, incertitudinea nu este buna pentru stabilitatea financiara. The Wall Street Journal arata ca economia Greciei deja sufera de incertitudine politica din jurul alegerilor.

Grecia, finantare / Shutterstock

Un nou val politic in Uniunea Europeana

Un nou val politic in Uniunea Europeana

Partidele radical populiste, indiferent daca sunt de stanga sau de dreapta, asa cum sunt denumite de actualele guverne, au luat avant in Uniunea Europeana, pe fondul imigratiei si ar putea fi stimulate in sondaje de o victorie Syriza. Odata ce partidele anti-euro similare castiga teren rapid intr-o serie de alte tari, care au programat alegeri in 2015, efectele colaterale generate din nou de o criza elena ar putea fi semnificativa", arata The Economist Intelligence Unit pentru BBC . "Sentimentul anti-euro a crescut in Zona Euro (dar, si in UE), si ca urmare riscul politic si potentialul unei noi crize sunt la un nivel ridicat".

Partidele anti-euro din Uniunea Europeana chiar au simpatizat unele cu celelate in ciuda inclinatiilor politice radical diferite. Liderul Frontului National din Franta, de extrema-dreapta, Marine Le Pen, si-a exprimat sprijinul pentru Syriza, care este de stanga, in ciuda trecutului contradictoriu din punct de vedere politic.

Merkel / Shutterstock

Politici externe radicale?

Politici externe radicale?

Syriza a tras, de asemenea, semnale de avertizare in Uniunea Europeana cand a anuntat ca sprijina retragerea Greciei din NATO si a criticat sanctiunile impuse Rusiei.

Cu toate acestea, partidul si-a moderat pozitia cu privire la aspectele de politica externa din perioada premergatoare alegerilor. Acum atentia s-a reorientat catre provocarile interne, arata Bloomberg."Syriza este dispusa sa-si sacrifice ambitiile revolutionare cu scopul de a obtine termeni mai buni pentru pachetul de ajutor economic acordat Greciei".

Criza financiara / Shutterstock

Sursa foto: Alegeri Grecia/Shutterstock