"Filiera este tot mai folosita, tinand cont de faptul ca sosirile pe aeroportul din Istanbul sunt tot mai supravegheate si ca traversarea Bulgariei catre Turcia este relativ usoara", declara un membru francez al serviciilor de lupta impotriva terorismului. Veselin Vucikov, ministrul bulgar de Interne, a confirmat in urma cu cateva zile ca "sute de cetateni" europeni tranziteaza tara sa, raspunzand apelului la jihad, potrivit Mediafax.

Joachin, un francez in varsta de 28 de ani, suspectat de sotia sa ca l-a rapit pe fiul lor in varsta de trei ani pentru a-l duce in Siria, in zone aflate sub controlul jihadistilor, a fost interceptat de catre Vama bulgara in timp ce incerca sa treaca frontiera in Turcia la bordul unui autobuz.

Stergerea urmelor

In afara de copil, el era insotit de un fost jihadist, condamnat. Deoarece n-au primit mandat sa-l retina si pe jihadistul condamnat, bulgarii l-au lasat sa treaca in Turcia, unde a fost arestat a doua zi, la frontiera cu Siria. Abia ulterior a alertat Franta Bulgaria, cum este membra UE, in legatura cu faptul ca Joachin, cautat initial pentru rapirea copilului, ii cunostea de mult pe fratii Kouachi, autorii atacului armat comis pe 7 ianuarie la sediul din Paris al saptamanalului satiric francez Charlie Hebdo.

Iar Fritz-Joly Joachin nu este primul francez arestat in aceste circumstante. De Craciun, in 2012, Flavien Moreau, convertit la islam si radicalizat in inchisoare, era arestat intr-un sat de frontiera, in compania unei calauze. El a ratat mai multe incercari de a se pleca in Turcia, din Franta, cu avionul, dupa care a decis sa amestece pistele si sa ia succesiv zboruri Frankfurt-Viena si Viena-Sofia.

Intre timp, consolidarea supravegherii aeroporturilor turcesti a facut calea aeriana si mai nesigura pentru candidatii la jihad, declara mai multe surse pentru AFP. "Din contra, este la fel de usor sa intri-n Turcia pe mare sau pe drum", da asigurari un diplomat european aflat la post in Turcia.

Unii dintre acesti calatori discreti ajung in Bulgaria, dupa ce au luat in Austia un prim autobuz catre Ungaria, iar de aici altul catre Sofia, un mod de a-si sterge urmele odata cu fiecare etapa, afirma Tvetan Tvetanov, un fost ministru bulgar de Interne.

Autocarele "trec prin scaner" la Kapitan Andreevo

In fata acestei mize, expertul antiterorist francez lauda cooperarea "perfecta" cu Bulgaria, aflata "in prezent la standardele UE". Dar Sofia subliniaza ca, daca nu sunt semnalati, jihadistii europeni, ca cetateni UE, pot sa se deplaseze usor in tara.

Citeste si:

Constient ca este necesar ca ochiurile plasei sa fie stranse, coordonatorul UE pentru lupta impotriva terorismului Gilles de Kerchove a recomandat introducerea unor "controale sistematice", in urma unei vizite discrete, pe 9 ianuarie, la Sofia.

In trei saptamani, capitala aflata de obicei in afara marilor circuite diplomatice, i-a primit, pentru discutii pe aceasta tema, pe seful diplomatiei americane John Kerry, dar si pe omologul sau britanic Philip Hammond si pe secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. De cateva luni deja, autocarele care asigura legatura de opt ore intre capitala bulgara si Istanbul "trec prin scanner" in postul de frontiera Kapitan Andreevo, dezvaluie o reprezentanta a societatii Metro, principalul operator de linie.

Documentele de identitate ale fiecarui pasager sunt, de asemenea, verificate in mod sistematic in bazele de date ale Sistemului de Informatii Schengen. Politia bulgara nu poate, totusi, sa identifice si sa aresteze suspecti decat atunci cand este alertata de catre tara de origine, un lucru rar, deplange ministrul bulgar Vucikov, reclamand "un schimb de informatii serios".

La Istanbul, o sursa guvernamentala le reproseaza europenilor lipsurile de care sufera. "Exista probleme grave in partajarea informatiilor secrete intre tarile europene". Filajul candidatilor la jihad este mai bine sa fie efectuat "de catre tarile de origine decat de catre tariole de tranzit", subliniaza aceasta sursa.

arenysam / Shutterstock.com