Filosoful Aleksandr Dughin, consilier al presedintelui Dumei de Stat si un apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin, considera necesara crearea unui "imperiu eurasiatic" dominat de Rusia din care sa faca parte inclusiv Romania, Ungaria, Serbia, Slovacia si Austria.

Potrivit editiei austriece a publicatiei The Local, filosoful Aleksandr Dughin a facut aceste declaratii intr-un interviu acordat site-ului ungar Alfahir.hu, apropiat al miscarii ungare de extrema-dreapta Jobbik. Intrebat despre perceptia sa privind viitorul Europei, Dughin a spus ca anticipeaza sfarsitul statelor-natiuni, explicand ca tari precum Romania, Ungaria, Serbia, Slovacia si Austria ar putea fi inglobate intr-un "imperiu eurasiatic", scrie Mediafax.

"Este necesar un imperiu eurasiatic care sa contracareze influenta Occidentului nihilist", a spus Dugin, vorbind despre o "noua ordine mondiala" bipolara, formata, de o parte, din Statele Unite si Europa Occidentala (condusa de Germania), si, de alta parte, din Uniunea Eurasiatica, dominata de Rusia.

"Intr-o lume globalizata, este necesar sa fie aparate identitatile culturale ale indivizilor, redusi pana acum la fluxuri migratorii", a spus Dugin.
Referindu-se la formatiunea nationalista ungara Jobbik, Aleksandr Dughin a declarat ca miscarea populista are o doctrina "realista".
Aleksandr Dugin a fost consilier al Kremlinului, este membru al partidului Rusia Unita, un apropiat al lui Vladimir Putin si consilier al presedintelui Dumei de Stat Serghei Nariskin. Tratatul privind constituirea Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2015. Noua organizatie internationala include Rusia, Armenia, Belarus si Kazahstan. Kirgizstanul urmeaza sa adere in mai.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri