"Acesta este un moment in care Statele Unite si Europa trebuie sa fie unite si ferme. Nu trebuie sa ii permitem Rusiei sa redeseneze harta Europei, pentru ca exact asta face", a declarat Biden vineri, intr-o conferinta de presa la Bruxelles.

Vicepresedintele american a insistat ca SUA si Uniunea Europeana trebuie sa fie unite si sa sustina politic si financiar Guvernul ucrainean.
"Noi, Statele Unite si Europa trebuie sa fim impreuna, sa fim alaturi de Ucraina in acest moment. Ucraina are nevoie de asistenta noastra financiara si de sprijin pentru reforme. Chiar si in fata acestui atac militar cu care se confrunta in timp ce continua reformele", a subliniat Biden.

Joseph Biden a pus sub semnul intrebarii dorinta presedintelui rus, Vladimir Putin, de a obtine pacea in Ucraina. El a afirmat ca Putin "continua sa ceara noi planuri de pace, in timp ce trupele sale actioneaza pe teritoriul ucrainean, si ignora toate acordurile semnate de tara sa in trecut".