Dublinul va insista ca orice nou plan de salvare, mai bun, pe care l-ar putea obtine Grecia, sa fie aplicat si Irlandei, a declarat ministrul Agriculturii Simon Coveney, citat de Irish Times in pagina electronica.

Premierul grec Alexis Tsipras a exclus duminica sa ceara o prelungire a planului de salvare a Greciei, in cadrul summitului de la Bruxelles de saptamana aceasta. In locul unei prelungiri a planului, la momentul expirarii, pe 28 februarie, Tsipras a repetat ca solicita un "credit punte" pana in iunie, cand Atena ar urma sa negocieze un nou acord cu UE si Fondul Monetar International, scrie Mediafax.

Ministrul irlandez a declarat ca este necesar ca Greciei si celorlalte state mebre ale Uniunii Europene (UE) sa li se aplice aceleasi reguli.
"Ceea ce am incuraja noi Grecia sa faca este exact ceea ce a facut Irlanda. Si anume sa restructureze si sa schimbe modul in care va fi platita datoria lor, astfel incat sa poata sa reduca povara", a spus Coveney. "Irlanda si alte tari europene vor cauta cai prin care sa ajute Grecia Dar trebuie sa ne asiguram ca Greciei ii sunt aplicate aceleasi reguli ca tuturor celorlalti", a subliniat el.

Ministrul a declarat luni dimineata intr-o emisiune a postului irlandez de radio RTE ca Irlanda a aratat ca exista modalitati de a reduce substantial povara datoriei. "Daca exista altceva in oferta pentru Grecia, ei, bine, atunci Irlanda este deschisa sa analizeze acest lucru, dar noi vom insista ca orice acord nou sau mai bun sa fie aplicat Irlandei la fel ca Greciei", a subliniat el. Ministrii de Finante cadrul Eurogrup, inclusiv irlandezul Michael Noonan, se intalnesc miercuri, la Bruxelles, intr-o reuniune speciala, la care va lua parte si ministrul grec Yanis Varoufakis. Liderii UE participa la un summit programat joi, care urmeaza sa fie dominat tot de situatia din Grecia. Aproximativ 80% din uriasa datorie a Greciei este catre alte tari din zona euro. Astfel, este putin probabil ca statele membre sa sustina o eventuala diminuare a acesteia.

Sursa foto: Rock of Cashel/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri