SUA au solicitat, astfel, ”utilizarea Aeroportului International “Henri Coanda” Otopeni in cadrul operatiilor SUA de transport multimodal in anul 2015, ca alternativa in situatia existentei conditiilor meteo nefavorabile care nu permit operarea pe Aeroportul International “Mihail Kogalniceanu”- Constanta”. Senatorii au mai fost informati despre faptul ca seful statului a aprobat dislocarea si operarea temporara in Centrul Administrativ Aerodrom “Mihail Kogalniceanu” si Aeroportului International “Mihail Kogalniceanu” – Constanta a maximum 250 de militari americani, respectiv a aeronavelor de transport militare SUA necesare pentru sprijinul operatiilor SUA de transport multimodal, arata Mediafax.

Presedintelui Klaus Iohannis a aprobat, in ambele cazuri, propunerile prim-ministrului Victor Ponta referitoare la solicitarile SUA. ”SUA, in baza acordului dintre Romania si Statele Unite ale Americii privind activitatile fortelor Statelor Unite stationate pe teritoriul Romaniei, au solicitat permisiunea pentru continuarea , in 2015, a desfasurarii activitatilor de transport multimodal pe teritoriul Romaniei a resurselor materiale si umane apartinand Guvernului SUA, dinspre si catre Afganistan, in sprijinul Operatiilor NATO International Security Assistance Force (ISAF) si Resolute Suport (RS), precum si a operatiei de coalitie Enduring Freedom”, se mai arata in documentul transmis Senatului.