Ingrijorarea SUA fata de posibilitatea ca extremisti ai gruparii Stat Islamic sa calatoreasca cu pasapoarte emise de state membre ale Uniunii Europene ar putea conduce la noi restrictii pentru Programul Visa Waiver, care permite intrarea pe teritoriul american fara viza, relateaza EUObserver.

Ingrijorarile oficialilor americani intervin dupa o serie de incidente teroriste in Belgia, Danemarca si Franta si pe fondul estimarilor conform carora aproximativ 5.000 de cetateni europeni au plecat sa se alature gruparii Stat Islamic in Irak si Siria. Senatoarea democrata Dianne Feinstein s-a exprimat pe aceasta tema in urma atentatelor teroriste de la Paris din ianuarie, declarand pentru CNN ca regimul de calatorie fara viza este "calcaiul lui Ahile pentru America". Ea pregateste in prezent un proiect de lege pentru a revizui regimul fara vize. Potrivit unei surse din Congresul SUA, noua lege are ca scop sa consolideze prevederile de securitate si va fi prezentata in curand, scrie Mediafax.

Programul Visa Waiver a fost lansat in 1986 si include in prezent 38 de tari, dintre care 23 de state membre ale Uniunii Europene. Singurele membre UE care nu fac parte din Visa Waiver sunt Romania, Bulgaria, Croatia, Ciprul si Polonia. Cetatenii eligibili din aceste state trebuie doar sa completeze chestionare online despre calatoria pe care vor sa o faca in SUA. Departamentul american de Securitate Interna (DHS) impartaseste preocuparile lui Dianne Feinstein. "Exista preocupari ca sunt multe tari in Programul Visa Waiver, iar daca luptatori europeni se intorc (din Irak sau Siria), ar putea calatori aici fara viza", a declarat un oficial american.

DHS a fost surprins cat de usor a putut sotia unuia dintre atacatorii de la Paris sa exploateze libertatea de calatorie din interiorul UE pentru a fugi din Franta, via Spania, in Siria. DHS noteaza de asemenea ca cea mai mare concentratie de luptatori straini este in Vilvoorde, o suburbie a orasului Bruxelles. Departamentul vrea ca Europa sa inaspreasca masurile de securitate impunand registrul cu datele pasagerilor (PNR, Passenger Name Records) si sa consolideze verificarile in spatiul Schengen. PNR obliga companiile aeriene sa ofere datele pasagerilor, precum numarul de telefon sau detaliile cardului bancar, pentru a ajuta serviciile de securitate sa verifice daca acestia au legaturi cu suspecti de terorism. DHS vrea de asemenea ca serviciile de informatii ale statelor UE sa impartaseasca mai multe informatii intre ele si cu fortele de politie si agentiile politiei de frontiera.

Sursa foto: Om de afaceri in aeroport/Shutterstock.com.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri