Mai multe banci din Statele Unite, printre care HSBC, Societe Generale, Barclays, JP Morgan si Deutsche Bank, sunt investigate pentru manipularea preturilor metalelor pretioase, arata Bloomberg si Financial Times.

Alte banci vizate de ancheta autoritatilor americane sunt Credit Suisse, UBS, Goldman Sachs, Bank of Nova Scotia si Standard Bank. HSBC Holdings a anuntat ca autoritatile americane au cerut bancii mai multe documente legate de tranzactiile cu metale pretioase, cum ar fi aurul si argintul. Reprezentantii celei mai mari banci din Europa au precizat ca institutia coopereaza cu Departamentul american de Justitie in aceasta investigatie. Banca britanica se afla sub o intelegere cu Procuratura americana, incheiata in urma cu cinci ani pentru inchiderea unui caz de spalare de bani, care impune HSBC sa colaboreze in alte anchete, arata Mediafax.

In prezent, HSBC este implicata si intr-un scandal de evaziune fiscala, dupa ce un raport publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ) la inceputul lunii februarie a aratat ca HSBC Private Bank, filiala elevetiana a bancii britanice, a obtinut profituri importante din administrarea de conturi secrete de peste 100 miliarde de dolari. Saptamana trecuta, Procuratura din Elvetia a deschis o ancheta impotriva HSBC Holdings in ceea ce priveste acuzatiile de spalare de bani si a efectuat perchezitii la birourile diviziei de banking din Geneva ale bancii britanice. De asemenea, presedintele HSBC, Douglas Flint, va fi audiat de parlamentul britanic in aceasta saptamana, institutai deschizand o investigatie pentru a stabili daca HSBC si-a ajutat clientii sa evite plata taxelor prin divizia din Elvetia.

Ancheta privind piata metalelor pretioase se adauga mai multor investigatii conduse de Departamentul american de Justitie in ultima perioada privind manipularea unor indici financiari de catre institutiile bancare. Procurorii americani ancheteaza in prezent mai multe cazuri de manipulare a pietei valutare si a ratelor dobanzilor interbancare. De altfel, autoritatile din Europa au inceput si ele sa investigheze cazuri de manipulare a pietei metalelor pretioase de catre banci. In Marea Britanie, Barclays a fost amendata, in luna mai a anului trecut, cu 26 de milioane de lire sterline pentru manipularea pretului aurului, in timp ce autoritatea de reglementare din Germania a deschis o ancheta in legatura cu piata aurului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri