Intr-un interviu pentru publicatia germana Welt am Sonntag, Jean-Claude Juncker a declarat ca formarea unei armate a UE ar fi una dintre cele mai bune modalitati de aparare a valorilor si granitelor Uniunii.

"O armata ca aceasta ne-ar ajuta sa ne coordonam mai bine politicile externe si de aparare si sa asumam impreuna responsabilitatile Europei in lume", a afirmat Juncker. "Imaginea Europei a suferit dramatic, iar in ceea ce priveste politica externa nu pare sa fim luati in serios", a adaugat el, potrivit Mediafax.

Presedintele CE, fost premier al Luxemburgului, a mai afirmat ca, printr-o asemenea forta, UE ar putea reactiona intr-o maniera credibila cand se confrunta cu o amenintare la adresa libertatii intr-un stat membru sau intr-o tara vecina.

Citeste si:

"Nu am crea o armata europeana care sa fie folosita imediat", a subliniat el. "Dar o armata comuna a europenilor ar arata Rusiei ca suntem seriosi in ceea ce priveste apararea valorilor Uniunii Europene", a precizat acesta.

Juncker a adaugat ca o forta a UE nu ar fi considerata o provocare pentru rolul de aparare al NATO. Propunerea unei forte de aparare a UE a fost formulata prima data in Tratatul de la Lisabona, care a intrat in vigoare in decembrie 2009. Cancelarul german Angela Merkel si fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy au pledat in favoarea unei asemenea forte. Insa politica de aparare si problemele militare raman in mare parte domeniul fiecarui stat membru in parte.

Marea Britanie s-ar putea opune unei asemenea integrari strategice a capacitatilor militare si defensive, in timp ce Germania ar putea fi de acord cu aceasta propunere.

Sursa foto: Shutterstock