Companiile CVRD din Brazilia, Xtrata din Elvetia si Rio Tinto din Marea Britanie au angajat consilieri financiari pentru a evalua aceasta posibilitate, mai scrie ziarul, care citeaza surse anonime din sectorul financiar de la Londra.

Sectorul minier trece printr-o perioada de consolidare, in conditiile in care companiile de minerit fac eforturi pentru a asigura aprovizionarea cu materii prime, precum minereul de fier, carbune sau nichel, informeaza NewsIn. Conducerea companiei canadiene Inco, al doilea producator de nichel din lume, a anuntat, in cursul acestei saptamani, ca ar putea demara tratativele cu CVRD, privind oferta facuta de compania braziliana, in valoare de aproape 18 miliarde de dolari si ca a mai primit oferte si din partea corporatiei Phelps Dodge si a companiei specializate in extragerea zincului, Teck Cominco.

Reprezentantii companiei Xstrata, care a achizitionat, de curand, un pachet majoritar a companiei canadiene Falconbridge, specializata in extractie de minereuri neferoase, au refuzat sa comenteze informatiile publicate de Observer.

Reprezentantii Anglo American, ai Rio Tinto si ai CVRD nu au putut fi contactati de ziar pentru un comentariu referitor la o posibila oferta de preluare. Titluriel Anglo American au incheiat sedinta de vineri la un pret de 23,69 lire sterline pe actiune, capitalizarea companiei fiind astfel de 36 de miliarde de lire (68 de miliarde de dolari), insa ziarul The Observer estimeaza ca o oferta de preluare ar putea duce valoarea companiei la 80 de miliarde de dolari.