Banca Centrala Europeana (BCE) a majorat pentru a treia oara de la inceputul lunii martie fondurile disponibile bancilor elene prin programul de finantare de urgenta ELA (emergency liquidity assistance), urcand plafonul cu 400 milioane de euro, la circa 70 miliarde de euro.

Suplimentarea fondurilor a fost decisa miercuri, in cadrul unei sedinte a Consiliului Guvernatorilor BCE, au declarat pentru Bloomberg surse familiare dicutiilor. Guvernul Greciei ceruse majorarea plafonului cu 900 de milioane de euro. Pe 12 martie, BCE a suplimentat sumele disponibile Greciei prin programul ELA cu 600 de milioane de euro, dupa o majorare cu 500 de milioane de euro o saptamana mai devreme. In ianuarie, BCE a decis sa nu mai permita bancilor elene folosirea obligatiunilor guvernamentale ca garantii pentru noi credite accesate de la BCE, obligand astfel banca centrala a Greciei sa acceseze fonduri prin facilitatea ELA pentru a furniza lichiditatile necesare in piata interbancara, relateaza Mediafax.

BCE, care poate extinde sau limita operatiunile ELA, a majorat in etape anul acesta plafonul pentru creditarile destinate Greciei, punand presiune pe autoritatile de la Atena pentru a ajunge la o intelegere cu creditorii externi in privinta continuarii programelor de reforme. Programul ELA este evaluat saptamanal, pe fondul temerilor ca bancile elene ar putea sa foloseasca fondurile obtinute pentru a finanta guvernul de la Atena, in contradictie cu legislatia Uniunii Europene. Potrivit surselor citate de Bloomberg, bancile din Grecia nu au folosit intreaga suma accesata prin ELA, in prezent avand la dispozitie aproximativ 3 miliarde de euro.

Grecia, care in 2010 a semnat un acord de finantare de 240 de miliarde de euro cu UE, BCE si Fondul Monetar International, a fost somata de creditori sa implementeze mai multe reforme fiscale si economice in schimbul deblocarii de noi transe din imprumut, insa guvernul condus de Alexis Tsipras refuza sa accepte masuri austere. Joi, Parlamentul elen a adoptat un proiect de lege pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, in ciuda opozitiei creditorilor internationali. Legea prevede furnizarea gratuita de electricitate si de tichete de masa pentru persoanele cu venituri mici.

Intre timp, autoritatile de la Atena se straduiesc sa gaseasca fonduri pentru rambursarea unor datorii de peste 2 miliarde de euro scadente la finele saptamanii, precum si pentru plata, pana la sfarsitul lunii, a salariilor si pensiilor din sectorul public. Tsipras se va intalni joi la summitul european cu presedintele BCE Mario Draghi, cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Francois Hollande si presedintele CE Jean-Claude Juncker pentru a incerca sa ajunga la un compromis politic ca sa dezamorseze situatia actuala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri