Se anunta un an dificil pentru Vladimir Putin. Economia Rusiei se prabuseste sub colapsul global al preturilor la petrol, iar sanctiunile economice impuse de Statele Unite si Uniunea Europeana au lovit financiar oamenii din cercul sau de influenta si institutiile de stat. Armata rusa ocupa in continuare Crimeea si exista putine perspective ca firavul armistitiu de incetare a focului in estul Ucrainei va crea o solutionare pe termen lung a conflictului. De asemenea, asasinarea politicianului Boris Nemtsov, aflat in opozitie, a culminat cu un scandal international care a determinat proteste si doliu in toata tara.

"Puterea" lui Vladimir Putin in Rusia este una "stabila, dar fragila".

Regimul lui Vladimir Putin a fost unul sigur, lipsit de amenintari majore, inca din 2000, moment in care a preluat mandatul de premier. La un moment dat, insa, problemele cu care se confrunta acum vor deveni suficient de severe astfel incat stabilitatea regimului sau sa fie pusa la indoiala, scrie publicatia Vox.com, care il citeaza pe Mark Galeotti, profesor la Universitatea din New York, care a studiat politica rusa timp de zeci de ani.

Regimul lui Vladimir Putin, stabil in prezent, dar fragil

Provocarea reala pentru Vladimir Putin, a explicat Mark Galeotti, este data de loialitatea a cateva grupuri cheie care il mentin la putere si ce anume ar putea determina aceste grupuri sa il abandoneze. De asemenea, in opinia sa, 2016 va reprezenta anul in care regimul lui Vladimir Putin incepe sa se naruie.

Regimul de la Kremlin isi epuizeaza continuu capitalul politic, social si economic care ii ofera rezilienta.

Mark Galeotti considera "puterea" lui Vladimir Putin in Rusia drept una "stabila, dar fragila", ceea ce inseamna ca aceasta este in prezent puternica, dar ar avea putina rezilienta in fata socurilor economice majore. "Intotdeauna sa intampla sa fie un soc neasteptat, astfel incat rezultatul va fi unul imprevizibil. Ar putea fi un colaps bancar care nu poate fi salvat sau o problema in sectorul asigurarilor de sanatate. Viata tinde sa creeze astfel de crize in mai toate sistemele politice, asa ca totul se reduce la elasticitatea regimului. Ingrijorarea mea este ca regimul de la Kremlin isi epuizeaza continuu capitalul politic, social si economic care ii ofera rezilienta", afirma profesorul american.

Exista si un precedent din perioada sovietica, si anume: alungarea de la puterea in 1964 a fostului lider Nikita Hrusciov. Acesta a ajuns la putere sustinut de elita conducatoare, cu scopul de a deservi intereselor acesteia, dar Nikita Hrusciov a devenit impredictibil. A implicat Uniunea Sovietica in criza reachetelor din 1962 si a luat o sumedenie de decizii proaste care au afectat economia tarii. Ca urmare, Hrusciov a devenit dintr-un "bun", o "amenintare" si a trebuit ( a se citi: fortat) sa "demisioneze" din motive de "sanatate".

2016, anul de criza pentru Vladimir Putin

"Odata ce elita considera ca situatia de presiune tinde sa se acutizeze in Rusia, va actiona pentru a preveni evenimente aleatorii care ar putea duce la o criza reala. Si vom fi martori a cel putin doi ani de conditii economie defavorabile in Rusia. Rata inflatiei estimata pentru 2015 va ajunge la 11% si se va inrautati. Dar, va dura ceva timp pana cand oamenii vor putea cosntata cat de multe lucruri nu-si mai pot permite", apreciaza Mark Galeotti.

2016 va reprezenta un moment deosebit de interesant pe scena politica din Rusia.

Pentru Rusia urmeaza, de asemenea, o perioada decisiva din punct de vedere politic. In 2016 vor fi alegeri parlamentare, iar in 2018 prezidentiale. "Evident, regimul de la Kremlin va influenta rezultatele la urmatoarele alegeri parlamentare, astfel incat partidele pro-Kremlin o vor duce bine, nu este nici o indoiala", spune profesorul american. Acesta argumenteaza ca daca rezultatele reale de la alegeri parlamentare ii vor fi defavorabile, atunci elita rusa, probabil, va incerca sa gaseasca un alt lider, iar doi ani sunt suficienti pentru a identifica un candidat si de a construi un mit in jurul lui pentru a castiga in urma unor alegeri prezidentiale.

"'Cine stie ce se va intampla? Probabil ca 2016 va reprezenta un moment deosebit de interesant pe scena politica din Rusia", spune Mark Galeotti.

Sursa foto: Vladimir Putin / Shutterstock