Publicatia germana Bild a relatat joi ca ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a evocat posibilitatea reintroducerii controalelor actelor de identitate pentru pasagerii curselor aeriene efectuate in interioriul Spatiului Schengen, dupa prabusirea avionului companiei Germanwings, care zbura intre Spania si Germania, incident soldat cu 150 de morti. In prima faza, autoritatile germane nu au stiut cu exactitate cine se afla la bordul avionului prabusit in Alpii francezi, potrivit Mediafax.

Insa Politia germana a comunicat ca nu are suficienti agenti pentru aceasta eventuala sarcina suplimentara. "Politia federala germana nu poate verifica in mod permanent pasagerii curselor aeriene din Spatiul Schengen", a declarat Sven Hueber, un reprezentant al Sindicatului politiei germane. "Pur si simplu, nu avem suficienti angajati", a explicat Hueber, subliniind ca este sarcina companiilor aeriene sa cunoasca identitatea fiecarui pasager.

"Daca o companie aeriana nu poate garanta identitatea unui pasager, nu are dreptul sa il imbarce", a subliniat Hueber.