Uniunea Europeana spera sa isi reduca dependenta de importurile de gaze din Rusia cu ajutorul asa-numitului Coridor Sudic, o posibila alaturare a Iranului la proiect dupa ridicarea santiunilor impuse de tarile din Vest fiind asteptata sa contribuie semnificativ la cresterea livrarilor catre Europa.

Coridorul Sudic, o initiativa a Comisiei Europene pentru importul gazelor naturale din Azerbaijan si tarile invecinate, inclusiv Iran, catre sudul Europei, va deveni operational cel mai probabil in 2019 si va avea o capacitate initiala de 10 miliarde metri cubi pe an, arata Mediafax.

Livrarile de gaze naturale din Iran, tara care pare a fi aproape de a ajunge la un acord cu Occidentul pentru ridicarea sanctiunilor economice impuse din cauza programului nuclear al Teheranului, ar creste capacitatea proiectului la 40 miliarde metri cubi pe an, a declarat un oficial UE pentru AFP.

Analistii sunt de parere ca Europa si Iranul au interese comune in privinta gazelor naturale, dar intrarea Iranului in Coridorul Sudic depinde de ridicarea sanctiunilor impuse Teheranului. "Evident, este o alternativa viabila, dar Europa trebuie sa fie atenta si sa nu parieze toti banii pe Iran", a spus Judy Dempsey, analist al Carnegie Europe.

Statele Unite, Iranul si alte cinci mari puteri (Rusia, Franta, Marea Britanie, China si Germania) au stabilit pentru 30 iunie termenul-limita in vederea ajungerii la un acord prin care Occidentul sa ridice sanctiunile in schimbul unor restrictionari ale programului nuclear iranian. Uniunea Europeana incearca sa gaseasca noi furnizori de gaze naturale, in conditiile in care tensiunile dintre Rusia si Ucraina ameninta sa intrerupa livrarile catre statele membre.

Blocul comunitar importa mai mult de jumatate din gazele necesare pentru consum, la costuri anuale de circa 400 miliarde de euro. In 2014, aproape o treime din gazele naturale importate de UE au provenit din Rusia, iar jumatate din aceasta cantitate a fost livrata prin conductele ce traverseaza Ucraina. Directorul general al Grazprom a declarat recent ca tranzitul de gaze prin Ucraina ar putea fi sistat din 2019, cand se estimeaza ca va deveni functional gazoductul Turkish Stream, un proiect lansat recent care este menit sa inlocuiasca conducta South Stream.

Rusia a abandonat la inceputul anului constructia South Stream, din cauza divergentelor cu Comisia Europeana. In schimb, Rusia vrea sa redirectioneze conducta prin Turcia, redenumind proiectul Turkish Stream. Principala problema a UE in legatura cu noul proiect este ca va trebui sa suporte costurile legate de conectarea la gazoductul din Turcia si sa construiasca infrastructura necesara conectarii.

Autoritatile de la Moscova s-au declarat convinse ca proiectul Coridorului Sudic nu este viabil din cauza unei cantitati de gaze insuficiente, in timp ce oficialii UE cred ca Turkish Stream nu va fi construit. Printre statele care si-au aratat disponibilitatea de a sprijini proiectul Coridorului Sudic se numara si Romania.

Sursa foto: Lisa-Lisa / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri