Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finante, se arata in favoarea organizarii unui referendum in Grecia privind apartenenta tarii la zona euro, ca solutie la blocajul din ultimele luni al negocierilor cu guvernul premierului Alexis Tsipras pentru deblocarea programului de sustinere financiara.

"Grecia nu poate fi aruncata din zona euro. Singurul lucru care ramane ar fi daca Grecia ar spune ea insasi ca vrea sa iasa din zona euro", a spus Thomas Steffen, unul dintre adjunctii lui Wolfgang Schaeuble, intr-o dezbatere la Berlin, transmite Bloomberg. Schaeuble sustine ideea unui vot al cetatenilor greci, prin care fie sa accepte reformele economice dorite de creditori pentru a primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 miliarde de euro, fie sa opteze sa iasa din zona euro, potrivit Mediafax.

Referendumul ar pune capat negocierilor fara rezultat dintre autoritatile elene si creditorii institutionali, care au exasperat Germania si alte tari din zona euro. Sustinerea publica a reformelor economice ar putea permite incheierea unui acord, in timp ce respingerea ar putea inscrie Grecia pe drumul renuntarii la euro.

"Daca guvernul elen crede ca ar trebui sa organizeze un referendum, atunci ar trebui sa o faca. Poate ar fi masura corecta, de a permite populatiei sa spuna daca este pregatita sa accepte ce trebuie facut", a declarat luni Wolfgang Schaeuble, la Bruxelles. Pozitia ministrului german de Finante reprezinta o indepartare fata de pozitia Germaniei din 2011. Premierul elen de atunci, George Papandreou, a renuntat la planul organizarii unui referendum dupa ce cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy i-au cerut sa nu il organizeze.

Alexis Tsipras a spus recent ca nu se gandeste la iesirea tarii din zona euro si ca se concentreaza pe obtinerea ajutorului necesar evitarii intrarii Greciei in incapacitate de plata. Ministrul elen de Interne Nikos Voutsis a declarat miercuri, intr-un interviu la postul Ant1 TV, ca guvernul Greciei a exclus posibilitatea organizarii in scurt timp a unui referendum pe tema masurilor de austeritate, optand pentru o noua tentativa de a ajunge la un compromis cu creditorii internationali.

Sursa foto: Grecia / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri