Peste 600 de imigranti, majoritatea somalezi si nigerieni, au fost adusi la tarm de nava de razboi britanica HMS Bulwark. Ei au fost debarcati in portul din Catania, in Sicilia, a anuntat Paza de Coasta a Italiei, noteaza Mediafax. Sandra Dike, o nigeriana in varsta de 20 de ani, a spus ca si-a parasit tara de origine din cauza pericolului constituit de gruparea islamista Boko Haram.

"Nu esti in siguranta atunci cand mergi intr-un loc public (...). Ei (islamistii din cadrul Boko Haram) ar putea bombarda in orice moment", a deplans ea. "Razboiul din Libia este mai rau. Acesta este motivul pentru care am decis sa vin in Italia", a precizat tanara din Nigeria. Conflictul din Libia ar urma sa creasca numarul celor care vin in Italia in 2015 la 200.000, cu 30.000 mai mult fata de anul trecut, potrivit unei estimari a Ministerului italian de Interne.

Nava Phoenix a salvat 561 de persoane joi, intre care 136 de femei si 60 de copii, majoritatea din Eritreea. Alti aproximativ 2.500 de imigranti au fost salvati in largul coastelor Libiei, a precizat Paza de Coasta a Italiei. La inceputul lunii mai, cand vremea era de asemenea placuta, aproximativ 6.800 de persoane au fost salvate in decurs de trei zile, in timp ce alte zeci au murit inecate.

Citeste si:

Un val de imigranti clandestini continua sa vina spre Italia, dupa ce aproximativ 170.000 de persoane au fost salvate pe mare, de catre autoritatile italiene, pana la sfarsitul lui 2014. Roma exercita presiuni asupra Uniunii Europene sa faca mai mult pentru a ajuta la salvarea imigrantilor, in contextul in care multi dintre ei sunt solicitanti de azil care spera sa ajunga la rude stabilite in nordul Europei.

Un numar-record de 280.000 de treceri ilegale ale frontierei au fost inregistrate anul trecut pe teritoriul celor 28 de state membre UE, potrivit Agentiei europene pentru supravegherea frontierelor Frontex.

Sursa foto: Vito Manzari, Immigrati Lampedusa / Flickr