Deputatii au votat, marti o rezolutie prin care propun masuri de imbunatatire a sigurantei pacientilor, inclusiv prin combaterea rezistentei tot mai mari la antibioticele umane si veterinare, utilizand tratamentele disponibile in mod mai responsabil si promovand inovatia, informeaza Parlamentul European, porivit Mediafax.

Deputatii au subliniat ca 8 - 12 la suta din pacientii din spitalele UE sufera efecte adverse, cum ar fi infectiile asociate asistentei medicale, care duc la 37.000 de decese pe an si reprezinta o povara grea pe bugetele limitate ale serviciilor de sanatate.

"In fiecare an, 25.000 de cetateni mor in Europa din cauza rezistentei tot mai mari la antimicrobialele existente. De aceea trebuie sa stimulam cercetarea pentru a obtine noi substante. In sectorul veterinar, ar trebui prevenite vanzarile online de antimicrobiale si utilizarea lor profilactica", a spus raportorul Piernicola Pedicini (EFDD, IT), ale carui recomandari au fost votate cu 637 voturi la 32 cu 10 abtineri.

Deputatii au subliniat ca actuala criza economica a dus la o mai mare presiune pe bugetele nationale de sanatate, ceea ce a afectat siguranta pacientilor, si cer statelor membre sa se asigure ca siguranta pacientilor nu este afectata de masurile de austeritate si ca finantarea sistemelorde sanatate publica va ramane adecvata.

Printre masurile propuse pentru a asigura o utilizare mai responsabila a antibioticelor se numara: interzicerea stricta a utilizarii lor fara prescriptie, necesitatea unui diagnostic microbiologic inainte de prescriptie, implementarea unor practici de piata care sa previna conflictele de interese intre producatorii de antibiotice si cei care le prescriu, precum si imbunatatirea informatiilor privind monitorizarea consumului si rezistentei antimicrobiale si a controlului infectiilor.

Citeste si:

De asemenea, deputatii cer companiilor farmaceutice sa investeasca in dezvoltarea unor noi agenti antimicrobiali, iar Comisiei Europene, sa aiba in vedere un cadru legislativ care sa incurajeze dezvoltarea unor noi medicamente antibiotice.

Deputatii mai sustin utilizarea responsabila a utilizarii antimicrobialelor in medicina veterinara, inclusiv a nutretului care contine medicamente, subliniind ca ele ar trebui folosite doar pentru tratament dupa confirmarea unui diagnostic veterinar.

Doua propuneri legislative pe aceasta tema sunt in prezent discutate in Parlamentul European.

Utilizarea antibioticelor veterinare ar trebui sa fie restrictionata in mod gradual doar in situatii terapeutice, prin eliminarea treptata a utilizarii lor in scopuri profilactice. Utilizarea procedurii de metaphylaxis, adica medicatia in masa a animalelor pentru a le vindeca pe cele bolnave si a preveni infectarea celor sanatoase, ar trebui, de asemenea, limitata la minimum, mai spun deputatii.