Jurnalistii prezenti la Riga pentru Summitul Parteneriatului Estic l-au auzit pe Jean Claude Juncker cand i-a spus lui Orban "Salut, dictatorule!", dar nu au reusit sa afle ce i-a raspuns acesta. In orice caz, cei doi lideri europeni erau zambitori in deschiderea summitului, potrivit Mediafax.

Jean Claude Juncker era intr-o dispozitie deosebit de buna si chiar s-a oferit sa ii imprumute o cravata premierului grec, Alexis Tsipras, cunoscut pentru stilul sau vestimentar lejer. Replicile acide privind stilul lui Viktor Orban nu sunt o noutate pe coridoarele Uniunii Europene, fostul comisar Louis Michel afirmand despre premierul ungar ca are "tendinte autocratice".

Rivalii sai din Ungaria l-au acuzat adesea ca incalca libertatile prin reformele promovate in domeniul justitiei, presei si economiei. O sugestie recenta a lui Orban privind reintroducerea pedepsei cu moartea in Ungaria a generat reactii aprinse in Uniunea Europeana, unde pedeapsa capitala este interzisa.