Cel mai mare producator rus de aluminiu, OAO Rusal, va prelua rivalul Sual Group, numarul doi pe piata rusa, precum si activele din sectorul aluminei ale grupului elvetian Glencore International AG, urmand a da astfel nastere celui mai mare producator mondial de aluminiu, a declarat pentru Financial Times o sursa din apropierea acestor negocieri.

Potrivit acestei surse, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, tranzactia va fi derulata in intregime sub forma de schimb de actiuni, fiind programata pentru luna octombrie 2006.

Financial Times sustine ca partile implicate in aceasta tranzactie, evaluata la 30 miliarde dolari, au si semnat un acord preliminar conform caruia Rusal va controla 64,5 procente din noua entitate, Sual va detine 21,5 procente, iar Glencore restul de 14 procente. Compania rezultata din fuziunea Rusal-Sual-Glencore va avea o capacitate anuala de productie de 4 milioane tone de aluminiu si 11 milioane tone de alumina (materia prima utilizata la productia aluminiului).

Citeste si:

Informatiile privind fuziunea Rusal - Sual intervin la cateva luni dupa ce grupul siderurgic rus Severstal a esuat in incercarea de a fuziona cu grupul siderurgic european Arcelor si a da astfel nastere celui mai mare producator mondial de otel. in final, Arcelor a acceptat o oferta revizuita venita de la Mittal Steel.

Cu o productie anuala de 2,5 milioane de tone de aluminiu primar si aliaje, "Ruschii Aluminii" (RusAl) detine controlul la uzina oradeana ALOR Oradea. Societatea oradeana a fost cumparata in 1998 pentru 202 miliarde de lei vechi, insa in anul 2001 grupul rus a inchis unitatea trimitand-o in conservare, intrucat inregistra pierderi de 2 milioane de dolari lunar. in anul 2004, activele ALOR au fost inchiriate, timp de trei ani, tot unei firme rusesti, Soyuz Metal.