Christine Lagarde a afirmat, intr-un interviu acordat BBC, ca referendumul programat pe 5 iulie va cere grecilor sa analizeze propuneri ale creditorilor care nu mai sunt luate in considerare, potrivit Mediafax. "Nu pot vorbi despre programul cu FMI, care este in derulare, dar programul de finantare convenit cu Uniunea Europeana expira pe 30 iunie. Cel putin din punct de vedere legal referendumul se va referi la propuneri si aranjamente care nu vor mai fi valide", a explicat sefa Fondului.

Daca Grecia nu va plati FMI datoria de 1,7 miliarde de dolari scadenta pe 30 iunie nu va mai avea acces la finantare pana nu isi achita datoriile, a explicat Christine Lagarde, reiterand politica institutiei financiare in domeniul arieratelor. FMI nu va ajuta nici bancile elene, pentru necesarul imediat de lichiditati, care va trebui acoperit de Banca Centrala Europeana si Banca Greciei.

Grecia se afla in pragul falimentului, iar negocierile dintre autoritatile de la Atena si oficialii de la Atena au esuat din cauza diferentelor de opinie legate de reformele in domeniul pensiilor si taxelor si a credibilitatii planului elen de indeplinire a tintelor fiscale. Negocierile ar putea fi reluate daca votatii greci isi vor contrazice liderii si vor dori sa ramana in zona euro, a precizat Christine Lagarde.

"Daca raspunsul va fi da, vrem sa ramanem in zona euro, vrem sa facem parte din uniunea monetara, vrem sa refacem economia, sa fim sustenabili pe termen lung, atunci vom mai incerca" a spus sefa FMI. Parlamentul grec a aprobat duminica dimineata planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internationali ai Greciei, relateaza BBC News Online.

Citeste si:

Premierul Alexis Tsipras, care se opune unor noi reduceri bugetare, a propus vineri seara organizarea referendumului si le-a cerut alegatorilor greci sa respinga pachetul de reforme propuse de creditori. Motiunea sa pentru convocarea referendumului a primit 178 de voturi din totalul de 300 de parlamentari.

Alexis Tsipras a declarat, chiar inaintea votului, ca propunerile creditorilor reprezinta un "ultimatum jignitor" si a apreciat ca respingerea pachetului prin referendum va consolida pozitia de negociere a Greciei. Partenerii din zona euro au criticat anuntul lui Tsipras privind referendumul si au respins inca de sambata, in cadrul unei reuniuni la Bruxelles, cererea Greciei de prelungire a programului de ajutor dincolo de data-limita de 30 iunie.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul international de finantare de 240 de miliarde de euro care expira pe 30 iunie. In lipsa fondurilor, statul elen risca sa nu plateasca o datorie de 1,54 de miliarde de euro catrre FMI, scadenta in aceeasi zi.