Grecia a intrat tehnic in incapacitate de plati, in contextul in care nu a putut plati transa de 1,6 miliarde de euro catre Fondul Monetar International. Insa, potrivit ultimelor informatii, Guvernul elen ar fi cedat in fata creditorilor, in schimbul unui nou pachet de salvare, de 29,1 miliarde euro.

UPDATE

Premierul elen Alexis Tsipras accepta toate conditiile propuse de creditorii Greciei weekend-ul trecut, cu doar cateva schimbari minore, potrivit unei scrisori trimise de acesta marti noaptea, obtinuta de Financial Times. Scrisoarea de doua pagini, trimisa sefilor Comisiei Europene, FMI si Bancii Centrale Europene, dezvolta solicitarea surpinzatoare de marti, de prelungire a programului de sustinere care a expirat si de acordare a unuia nou, in valoare de 29,1 miliarde de euro.

Informatiile referitoare la scrisoare au dus la cresterea indicelor bursieri. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze este in urcare cu 1,07%.

Stirea initiala

Ministrii de Finante ai tarilor din zona euro, reuniti in teleconferinta marti seara, au respins cererea Greciei de prelungire a planului de asistenta financiara. "Termenul-limita pentru posibilitatea extinderii programului financiar destinat Greciei a fost sfarsitul saptamanii trecute. Nu s-a putut ajunge la un acord astazi", a explicat Peter Kazimir, ministrul de Finante al Slovaciei, conform Mediafax.

Presedintele Eurogrup, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a anuntat marti seara ca Guvernul Greciei va trimite noi propuneri miercuri, iar negocierile vor continua. Dijsselbloem a semnalat ca un eventual nou plan de asistenta va avea conditii mai dure pentru Guvernul elen. "Ar fi absurd sa acceptam solicitarile Guvernului Greciei dat fiind ca ei nu le aceepta pe ale noastre", a spus Jeroen Dijsselbloem.

"Miercuri la ora 11.30 (12.30, ora Romaniei) va avea loc o noua teleconferinta pentru a discuta despre evolutia situatiei Greciei", a transmis Dijsselbloem prin Twittter. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a atras atentia ca institutiile financiare internationale - Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International - nu vor lua nicio decizie privind situatia din Grecia inainte de referendumul programat duminica. Premierul Alexis Tsipras a decis organizarea pe 5 iulie a unui referendum prin care grecii sa decida daca accepta masurile de austeritate propuse de creditorii tarii.

Actuala situatie de incapacitate de plati tehnica nu este o premiera pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai grava din istoria tarii. In 2012, economia Greciei a fost in incapacitate de plati tehnica, restructurand o datorie suverana de 124 de miliarde de dolari. La acea vreme, Grecia a fost salvata de creditorii europeni. Acum, Grecia risca sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar sansele unei interventii europene sunt minime. Deocamdata, Grecia nu va intra oficial in incapacitate de plati doar pentru ca Fondul Monetar International ofera unei tari aflate in default tehnic o luna pana la constatarea oficiala a situatiei. Practic insa, pietele financiare vor considera Grecia va fiind o economie insolventa.

Zeci de mii de oameni au protestat in orasele Atena si Salonic, fata de masurile de austeritate propuse Greciei de creditorii internationali pentru a continua planul de asistenta financiara. Manifestantii sustin respingerea, prin referendum, a reformelor propuse de creditorii internationali, pe care ii acuza de "santaj".

"Vietile noastre nu apartin creditorilor!" - se putea citi pe pancartele manifestantilor.

Criza are din nou efecte concrete directe asupra oamenilor de rand, care, in contextul controlului capitalului bancar, pot retrage de la bancomate cel mult 60 de euro pe zi. Liderii europeni le-au cerut grecilor sa voteze in favoarea masurilor de austeritate in referendumul de duminica, avertizand ca un vot negativ poate duce la excluderea Greciei din zona euro. Intrebarea care va fi adresata la referendum este urmatoarea: "Ar trebui acceptata propunerea formulata catre Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeana, de Banca Centrala Europeana si de Fondul Monetar International?" Prima casuta pe buletinul de referendum va fi "nu", iar a doua "da".

Creditorii internationali cer Greciei reforma pensiilor, modificarea legislatiei muncii si reducerea deficitului bugetar. Ministrul grec al Finantelor, Yanis Varoufakis, a confirmat marti ca Grecia nu va plati in urmatoarele ore transa de 1,6 miliarde de euro catre Fondul Monetar International, astfel ca va intra oficial in incapacitate de plati. Intrebat de jurnalisti daca Grecia va achita pana la 1 iulie rata de 1,6 miliarde de euro catre FMI, Varoufakis a raspuns: "Nu".

Programul de asistenta financiara in valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a incheiat marti, aceeasi zi in care statul elen trebuie sa faca plata catre FMI. Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE).

Grecia nu a achitat rata catre FMI pana marti la ora 24.00, economia elena intrand in incapacitate de plati, prima etapa inainte de faliment.
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, a declarat marti, in Parlamentul de la Berlin, ca Grecia ar putea ramane in zona euro chiar daca programul de austeritate propus de creditorii internationali va fi respins prin referendumul de duminica, dand insa agigurari ca BCE va face tot ce va fi necesar pentru a proteja moneda euro.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri