Aproximativ 2.000 de kilometri din Marele Zid Chinezesc - reprezentand aproximativ 30% din lungimea fortificatiei construite pentru apararea imperiului in perioada Dinastiei Ming - au disparut, iar restul se afla intr-o stare avansata de degradare, relateaza CNN.

Cei 2.000 de kilometri de zid au disparut din cauza eroziunii naturale si sub actiunea omului, potrivit ziarului The Beijing Times. Iar situatia se poate inrautati daca nu se iau masuri pentru conservarea constructiei, avertizeaza unii experti, scrie Mediafax.

"Este alarmant sa vedem marele Zid Chinezesc atat de devastat", declara pentru CNN Mei Jingtian, un voluntar care lucreaza de trei decenii sa salveze structura si care a infiintat Asociatia pentru Protectia Marelui Zid Chinezesc. Aproximativ 8.000 de kilometri din structura dateaza din perioada Dinastiei Ming, intre secolele al XIV-lea si al XVII-lea. Aceasta portiune este considerata de catre unii drept constructia originala.
Din aceasta portiune, aproximativ 2.000 de kilometri constau in terasamente naturale, iar restul de 6.000 de kilometri din zidul original construit in timpul Dinastiei Ming au fost construiti.

Alaturi de portiunile construite in alte perioade, lungimea totala a zidului este de aproximativ 21.000 de kilometri. Numerosi vizitatori asociaza Marele Zid Chinezesc cu portiunea restaurata din perioada Ming la Badaling, langa Beijing, insa aceasta portiune este foarte diferita de cea mai mare parte a structurii.

Potrivit unei cercetari efectuate in 2014 de catre Societatea Marelui Zid Chinezesc, doar aproximativ 8,2% din constructie se afla in stare buna, iar 74,1% este considerata ca "prost conservata". "Marele Zid Chinezesc este un vast sit de patrimoniu - de peste 20.000 de kilometri -, ceea ce sporeste dificultatea conserva-rii si restaurarii" lucrarii, declara pentru CNN Dong Yaohui, adjunctul directorului Societatii.

"Recurgerea la o mana de lucru foarte redusa de catre Departamentele locale pentru Patrimoniu este insuficienta pentru pastrarea si protejarea sitului", subliniaza el. O crestere recenta a interesului turistilor in a vizita sectiuni neexploatate - cunoscute sub numele "Marele Zid Salbatic" - a accelerat deteriorarea constructiei, potrivit raportului. Documentul mentioneaza aparitia unor graffiti si furturi.

"Locuitori din unele zone (ale Zidului) vand caramizi cu gravuri istorice pe ele", spune Dong. In opinia sa, este necesar ca guvernele locale sa aloce subventii si sa incurajeze locuitorii si fermierii sa se implice in protejarea celor mai amenintate portiuni din Zid.

Inasprirea pedepselor pentru provocarea unor pagube este de asemenea necesara, afirma Dong. "De exemplu, in urma cu cateva saptamani, o parte a Marelui Zid a fost doborata cu buldozerul, la Ningxia, de catre Deparatamentul pentru dezvoltare agricola din cadrul Guvernului local. Persoana vinovata a primit doar un avertisment verbal", dezvaluie Dong.

Mei Jingtian subliniaza ca este necesara totodata cooptarea locuitorilor, care sa se asigure ca turistii respecta structura. "Aceste activitati ar trebui sa fie efectuate pentru generatiile viitoare", subliniaza el.

Sursa foto: Marele Zid Chinezesc/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri