Viitorul Guvernului grec condus de premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras este incert dupa referendumul pe tema masurilor propuse de creditorii internationali, existand riscul ca alegerile anticipate sa devina inevitabile, afirma experti citati de site-ul cotidianului The New York Times.

"Indiferent daca grecii vor accepta sau vor respinge masurile creditorilor straini, controlul Guvernului Alexis Tsipras asupra puterii va fi afectat mai mult decat a calculat primul-ministru", comenteaza cotiodianul The New York Times. "Deteriorarea starii unei economii dependente de importuri va genera o scadere rapida a sustinerii populare pentru Guvern, iar convocarea alegerilor parlamentare ar putea deveni inevitabila", afirma Dimitri Sotiropoulos, profesor de Stiinte politice la Universitatea din Atena, potrivit Mediafax.

"Guvernul Tsipras nu are incredere in Uniunea Europeana si in Fondul Monetar International, iar aceste entitati au o incredere si mai redusa in Tsipras", subliniaza Sotiropoulos."Un vot negativ ar fi o victorie a Guvernului. Dar cu astfel de victorii nu se poate supravietui, pentru ca sunt necesare fonduri pentru a repune in functiune economia Greciei", apreciaza expertul.

"Un vot afirmativ la referendum va ridica semne mari de intrebare asupra mandatului premierului Tsipras, care ar putea fi obligat sa extinda coalitia guvernamentala", apreciaza analistul politic George Sefertzis. "Declinul politic al lui Alexis Tsipras va fi la fel de rapid si daca majoritatea grecilor vor respinge planul creditorilor, dat fiind ca nu va avea mult timp la dispozitie pentru a salva tara de la colaps economic", argumenteaza Sefertzis.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a promis vineri seara poporului elen ca va ajunge la un acord cu institutiile financiare internationale in cel mult 48 de ore dupa referendumul de duminica, indiferent de rezultat. "Vom ajunge la un acord cu creditorii internationali in cel mult 48 de ore dupa referendum, indiferent de rezultat", a promis Tsipras intr-un discurs televizat. "Cu cat va fi mai mare proportia celor care resping masurile creditorilor, cu atat mai bun va fi acordul. Daca majoritatea grecilor vor vota afirmativ, propunerile creditorilor vor fi transpuse in lege", a promis Tsipras.

"Eu nu voi aseza functia mea deasupra intereselor natiunii", a subliniat Tsipras, sugerand ca ar putea demisiona. "Referendumul de duminica nu este despre oportunitatea ramanerii Greciei in zona euro", a declarat Tsipras intr-un discurs televizat adresat natiunii, subliniind ca doreste ramanerea tarii in spatiul monedei unice. "Va indemn ca, la referendum, sa spuneti «nu» ultimatumurilor, santajului, diviziunilor si temerilor", a declarat Tsipras.

Referindu-se la raportul Fondului Monetar International prezentat joi, Tsipras a apreciat ca evaluarea economica justifica pozitia Guvernului Greciei in favoarea restructurarii datoriei suverane a tarii. "Raportul FMI justifica optiunea noastra de a nu accepta un acord care ar evita o problema majora, cea a datoriilor", a subliniat Tsipras. "Un vot negativ la referendum va insemna continuarea negocierilor cu creditorii in conditii mai bune decat pana acum", a spus premierul grec.

Germania a exclus posibilitatea restructurarii datoriei suverane a Greciei, in pofida recomandarii Fondului Monetar International in acest sens si a avertismentului ca Atena va avea nevoie de 50 de miliarde de euro in plus pana in anul 2018. "Raportul FMI privind nevoile financiare ale Greciei nu conduce in niciun fel la concluzia ca este necesara o restructurare a datoriei suverane", a declarat Martin Jaeger, purtatorul de cuvant al Ministerului german al Finantelor. "Situatia economica a Greciei a fost inrautatita de conducerea defectuoasa a Guvernului de la Atena de la inceperea mandatului, in ianuarie", a spus Jaeger. Oficialul german a exclus posibilitatea aplicarii cu rapiditate a unui nou plan de asistenta financiara pentru Grecia, subliniind ca "procedura nu este usoara".

Guvernul de la Atena, condus de premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras, a gestionat ineficient sistemul financiar si economic al Greciei, agravand situatia in ultimele luni, se arata intr-un raport elaborat de Fondul Monetar International (FMI) prezentat joi. "Inainte de luna ianuarie, cand a inceput mandatul Guvernului Tsipras, economia Greciei atinsese un punct dupa care putea continua achitarea datoriilor tarii in anii urmatori. Dar, in ultimele luni, Guvernul de la Atena a diminuat eforturile de imbunatatire a starii economiei si a incetinit privatizarea companiilor de stat care ar fi adus fonduri la buget", precizeaza raportul FMI. "A fost creat un nou gol financiar. (...) Aceste noi necesitati financiare ale Greciei, care se adauga celor deja existente, fac nesustenabile perspectivele datoriei suverane. Daca programul de asistenta financiara ar fi fost implementat asa cum trebuia, Grecia nu ar fi avut nevoie de esalonari ale datoriilor", subliniaza FMI. In acest context, Grecia ar avea nevoie de o restructurare a datoriei si de fonduri suplimentare in valoare de 50 de miliarde de euro pana in anul 2018, din care 36 de miliarde ar proveni din partea zonei euro, potrivit calculelor Fondului Monetar International.

Premierul Alexis Tsipras a decis organizarea pe 5 iulie a unui referendum prin care grecii sa decida daca accepta masurile de austeritate propuse de creditorii tarii. Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International nu vor lua nicio decizie privind situatia din Grecia inainte de referendumul programat duminica. Programul de asistenta financiara in valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a incheiat marti, aceeasi zi in care statul elen trebuia sa faca plata catre FMI.

Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE).
Incepand de miercuri, Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati. Actuala situatie de incapacitate de plati tehnica nu este o premiera pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai grava din istoria tarii. In 2012, economia Greciei a fost in incapacitate de plati tehnica, restructurand o datorie suverana de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvata de creditorii europeni. Acum, Grecia risca sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar sansele unei interventii europene sunt minime.

Citeste si:

    Deocamdata, Grecia nu va intra oficial in incapacitate de plati doar pentru ca Fondul Monetar International ofera unei tari aflate in default tehnic o luna pana la constatarea oficiala a situatiei. Practic insa, pietele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventa. Grecia detine recordul privind amploarea unei incapacitati de plati a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolventei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) in anul 2008.

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Internațional »


    Setari Cookie-uri