Consiliul guvernatorilor "a decis astazi (luni) sa mentina aportul de lichiditati de urgenta (ELA) pentru bancile grecesti la nivelul decis la 26 iunie 2015, dupa ce a discutat o propunere a Bancii Greciei", se anunta intr-un comunicat emis de BCE, citat de Mediafax.

Din 26 iunie, finantarea in cadrul ELA a fost plafonata la aproape 89 de miliarde de dolari. In asteptarea referendumului de duminica, care s-a incheiat cu victoria tabereri "nu" la propunerile creditorilor internationali ai Greciei, BCE a consimtit sa cufunde intr-o coma artificiala bancile acestei tari, decizand la 28 iunie mentinerea finantarii de urgenta, fara a creste plafonul.

Angela Merkel: Grecia trebuie sa faca propuneri concrete saptamana aceasta

Grecia trebuie sa transmita creditorilor propuneri concrete saptamana aceasta, afirma cancelarul Germaniei, Angela Merkel, avertizand ca deocamdata nu sunt intrunite conditiile pentru reluarea negocierilor.

"Transmitem foarte clar ca posibilitatea negocierilor ramane deschisa, iar reuniunea liderilor din zona euro de marti trebuie inteleasa in acest sens", a declarat Angela Merkel dupa intrevederea pe care a avut-o la Paris cu presedintele Frantei, Francois Hollande.

"In acelasi timp, trebuie sa spunem clar ca in acest moment nu sunt intrunite conditiile pentru un program european de stabilitate", a subliniat Merkel.

Francois Hollande: Grecia trebuie sa faca propuneri "serioase si credibile" pentru a ramane in zona euro

Guvernul Greciei trebuie sa prezinte "propuneri serioase si credibile", a declarat presedintele Frantei, Francois Hollande, dupa ce s-a intalnit luni seara cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, la Palatul Elysee.

Citeste si:

"Suntem deschisi discutiilor", a declarat Francois Hollande in conferinta de presa comuna cu Angela Merkel. "Acum depinde de Alexis Tsipras sa ofere propuneri serioase si credibile, pentru a se putea reveni la un program care sa ofere o perspectiva de termen lung; Grecia are nevoie de perspective pe termen lung in zona euro, cu reglementari stabile", a spus Hollande.

"Dar trebuie sa spun - si subliniez - ca timpul este limitat", a atras atentia presedintele Frantei. Cetatenii greci au votat in proportie de 61% impotriva masurilor propuse de creditorii internationali, 38,99% pronuntandu-se in favoarea acestora.

Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE). Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati. Actuala situatie nu este o premiera pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai grava din istoria tarii. In 2012, economia Greciei a fost in incapacitate de plati tehnica, restructurand o datorie suverana de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvata de creditorii europeni. Acum, Grecia risca sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar sansele unei interventii europene sunt minime.