Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a promis sporirea masurilor de securitate la granita cu Siria, dupa ce 30 de persoane au fost ucise si aproximativ 100 ranite, luni, intr-un atentat cu bomba in orasul Suruc, care a declansat proteste violente la Istanbul si Ankara, relateaza BBC News Online.

Anchetatorii considera ca atentatul a fost comis de o femeie-kamikaze din cadrul gruparii teroriste Stat Islamic. Atacul a vizat un grup de tineri activisti care intentionau sa treaca frontiera in Siria pentru a ajuta la reconstructia orasului Kobane, scrie Mediafax.

O inregistrare video a surprins momentul exploziei, care a ucis in special tineri reuniti intr-un centru cultural din Suruc, pentru o conferinta de presa in care erau prezentate planurile grupului. Kobane se afla in Siria, chiar in dreptul orasului Suruc si a fost scena unor lupte intense intre combatantii gruparii Stat Islamic si luptatorii kurzi. Orasul a fost recucerit de kurzi in ianuarie, iar in Suruc se afla numerosi refugiati care au fugit din calea luptelor din Kobane.

Davutoglu a declarat ca, din primele verificari, atacul ar fi fost comis de gruparea Stat Islamic. "Turcia a luat si va continua sa ia masurile necesare impotriva Statului Islamic", a afirmat el intr-o conferinta de presa la Ankara.
"Suntem in fata unui act terorist. Avem vointa de a-i gasi si pedepsi pe cei responsabili", a adaugat el. "Masurile la frontiera noastra cu Siria vor fi consolidate", a precizat premierul. Turcia a fost acuzata ca ignora activitatile gruparii Stat Islamic, dar de curand a inceput sa combata militantii prin masuri mai dure, ceea ce ar putea constitui un motiv pentru comiterea atentatului.

Manifestatii de amploare au avut loc in mai multe orase din Turcia in urma atacului. Proteste violente s-au inregistrat la Istanbul si Ankara, iar politia a intervenit cu tunuri de apa, gaze lacrimogene si gloante de cauciuc.
Sute de protestatari au scandat la Istanbul sloganuri impotriva presedintelui Recep Tayyip Erdogan, pe care il acuza de colaborare cu gruparea Stat Islamic, a declarat pentru Reuters un martor. Presedintele, aflat intr-o vizita in Cipru, a condamnat atacul. "In numele poporului meu, ii blestem si ii condamn pe atuorii acestei brutalitati", a declarat el.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri