Grecia isi croieste din nou drumul in lume! Guvernul grec a rambursat, luni, datorii de 6,8 miliarde de euro catre BCE, FMI si banca centrala elena, act care a pus capat unei perioade rusinoase de cateva saptamani petrecuta in compania singurelor tari cu restante la Fond: Somalia, Sudan si Zimbabwe.

Consiliul European a aprobat recent un imprumut punte de 7 miliarde de euro pentru Grecia, care a provenit din fondul de urgenta al Uniunii Europene. Grecia a putut astfel sa plateasca luni Bancii Centrale Europene si FMI datorii in valoare de peste 4 miliarde de euro.

Ca urmare, agentia de rating financiar Standard & Poor's a ridicat marti cu doua trepte, la "CCC+", calificativul atribuit datoriilor pe termen lung ale Greciei dupa acordul incheiat cu creditorii si finantarea de urgenta primita, informeaza AFP. S&P, care insoteste aceasta noua nota de o perspectiva "stabila" asupra lichiditatii, considera ca acest acord a redus riscul unei posibile iesiri a Greciei din zona euro, dar ca pericolul unui "Grexit'' ramane totusi "ridicat".

In pofida majorarii ratingului din partea S&P, datoria publica a Greciei se mentine inca ferm pe pozitii in categoria "junk", dar cel putin calificativul se indreapta in directia corecta. Grecia a pierdut ratinul "investment grade" in 2010, scrie Quartz.

In clasamentul rating-urilor suverane stabilite de S&P, upgrade-ul de mai sus pozitioneaza Grecia peste Argentina, Puerto Rico si Venezuela. Dar mai sus exista un "buffer" de tari care include Belarus, Pakistan si Republica Democrata Congo - nu tocmai apreciate pe piata de obligatiuni.

Tara

Rating de credit S&P

Belarus B-
Belize B-
R.D. Congo B-
Egipt B-
Ghana B-
Liban B-
Mozambic B-
Pakistan B-
Grecia CCC+
Venezuela CCC
Puerto Rico CCC-
Argentina SD (Selective Default)

Saptamana trecuta, Grecia a obtinut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiara (EFSM), bani suficienti pentru a asigura finantarea Greciei pana la finalizarea negocierilor cu creditorii internationali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel dupa 2010. Negocierile pentru acest al treilea program de ajutor, a carui valoare e estimata la 86 miliarde de euro, ar urma sa dureze mai multe saptamani.

Imprumutul de urgenta pe care creditorii l-au acordat recent Greciei pentru a sterge datoriile catre FMI, si promisiunea unui nou plan de salvare, multianual, in saptamanile urmatoare, a fost suficient pentru a convinge S&P ca un default pe obligatiunile elene "nu mai este inevitabila, in urmatoarele 6 la 12 luni", a precizat agentia rating. S&P apreciaza acum ca sansele Greciei de a parasi zona euro au scazut la sub 50%.

Dar S&P avertizeaza, de asemenea, ca economia Greciei va cunoaste un declin de 3% in acest an, in continuarea unei scaderi 25% in ultimii ani. Mai mult, cea mai mare parte a datoriilor Greciei sunt acum sub forma de imprumuturi de la membrii zonei euro si FMI, astfel incat exista putine obligatiuni detinute privat pe care Atena mai poate intra in default. Si nimeni nu se asteapta ca Grecia sa acceseze pietele de obligatiuni prea curand.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri