"Gardul va fi construit pana la 31 august. Toate celelalte termene nu sunt valabile", a declarat sambata Orban la Baile Tusnad, in Romania, citat de MTI, scrie Mediafax.

Lucrarile la acest gard de sarma au inceput la jumatatea lui iulie, intr-o sectiune de proba. Gardul, de patru metri inaltime si cu o lungime de 175 de kilometri, la frontiera dintre Ungaria si Serbia, are menirea sa impiedice imigrantii si solicitantii de azil sa intre in Ungaria, un stat membru UE, de unde incearca, ulterior, sa ajunga in alte state membre ale Uniunii, prin Austria si Germania. Cea mai mare parte dintre ei provin din Irak, Afganistan, Siria si tari africane.

Ministerele ungare al Apararii si de Interne au anuntat saptamana trecuta ca realizarea acestui proiect, in totalitate, se va incheia in noiembrie. Gardul a provocat reticente din partea Comsiei Europene (CE) si a socat Belgradul. Anul acesta Ungaria a inregistrat deja peste 80.000 de cereri de azil, fata de 43.000 cate a inregistrat in decursul lui 2014.

Parlamentul ungar a inasprit recent conditiile in care este acordat azil si in care este autorizata mentinerea imigrantilor in tabere. Potrivit lui Orban, "imigratia ilegala este legata de terorism si antreneaza o crestere a infractionalitatii, inclusiv violuri si somaj". "Europa trebuie sa ramana a europenilor", a subliniat el.