Finlanda se pregateste sa reactioneze militar impotriva unei posibile ocupatii a insulelor Aland de catre trupele rusesti, relateaza site-ul agentiei de presa Unian, citat de Mediafax.

Ministrul de Aparare al Finlandei, Jussi Niinisto, a declarat joi intr-un interviu acordat grupului de presa Lannen Media ca armata finlandeza va fi mobilizata pentru a reactiona impotriva trupelor rusesti in cazul in care Rusia va incerca sa ocupe insulele Aland, o provincie autonoma a Finlandei.

Niinisto admite ca exista posibilitatea aparitiei militarilor rusi pe insulele Aland. Expertii militari sustin ca in cazul izbucnirii unui conflict armat in statele baltice sau in zona Marii Baltice, Rusia va incerca sa ocupe insulele Aland si insula Gotland care apartine Suediei.

"Situatia din regiunea Marii Baltice s-a schimbat, asa ca trebuie sa ne gandim la apararea insulelor Aland", a mai precizat Niinisto, adaugand ca "Ministerul Apararii a inceput sa se gandeasca la tipul de asistenta pe care sa-l ofere fortele armatei insulelor Aland in cazul aparitiei militarilor rusi".

Insulele Aland sunt o provincie autonoma a Finlandei, alcatuita din 300 de insule demilitarizate in urma cu o jumatate de secol. Grupul de insule se afla la intrarea in Golful Botnic, la o distanta de aproximativ 40 de km de coasta Suediei si la 25 de km de coasta Finlandei. Fata de Rusia sunt situate la o distanta de 1.141 km, insulele aflandu-se sub controlul Rusiei in vremurile tariste.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri