Revenirea Iranului pe piata mondiala a petrolului, dupa ridicarea sanctiunilor internationale, cu privire la programul sau nuclear, este de asteptat sa pompeze o productie suplimentara de un milion de barili pe zi, potrivit Bancii Mondiale, scrie Russia Today. Ca urmare, acest volum va reduce si mai mult pretul la petrol de la un nivel actual de 42,9$ la noi minime, iar exporturile de titeti vor ajuta economia tarii sa avanseze cu peste 5% in 2016, de la numai 3% in acest an.

In acelasi timp, insa, productia de petrol din tarile non-OPEC se va reduce dramatic anul urmator si va alunea catre prima contractie din 2008, potrivit unui raport lunar al Agentiei Internationale pentru Energie (AIE). Potrivit acesteia, Statele Unite vor fi cel mai puternic lovite de aceasta evolutie din piata internationala a petrolului, in conditiile in care, tot mai multi producatori de petrol americani isi vor reanaliza prioritatile si vor diminua productia, noteaza CNN Money.

De asemenea, la momentul in care criza financiara a adus economia mondiala in genunchi, Norvegia a fost in mare parte imuna la socuri. Dar, cu petrolul sub 50$ pe baril, deja este o alta poveste, iar norvegienii au inceput sa ramana fara slujbe, odata ce companiile petroliere scandinave au taiat deja peste 20.000 locuri de munca. Guvernul anunta insa planuri mari pentru revitaliza economia, cu investitii in piata lemnului si acvacultura, dar pana atunci ar putea umbla la fondul de pensii de 875 miliarde $, strans din banii incasati din petrol.

Norvegia umbla la fondul de pensii pentru un IKEA propriu

Norvegia umbla la fondul de pensii pentru un IKEA propriu

Pe de alta parte, Rusia pierde pana la 140 de miliarde $ pe an, din cauza scaderii preturilor la petrol si a sanctiunilor impuse de tarile occidentale, arata ministrul rus de finante Anton Siluanov la finele anului trecut. Economia Rusiei, precum si cea a Norvegiei, doi mari exportatori ai Europei, depind foarte mult de veniturile din exporturile de petrol. "Esecul" OPEC de a diminua productia de petrol in ultimii doi ani a taiat la jumatate preturile, intr-o piata deja slabita, si ameninta direct productia de gaze de sist din Statele Unite, o industrie aflata inca la inceput.

Activitatea de foraj din Statele Unite se afla deja pe o panta descendenta odata cu luna octombrie 2014 si cu 59% mai putine platforme erau operabile la inceputul lunii iulie din acest an. Pretul pentru un baril de petrol a coborat marti din nou la cel mai scazut nivel din ultimii sase ani, de 42,9$, diminuand serios sansele unui reviriment semnificativ al activitatii pe termen scurt.

Citeste si:

OPEC, cartelul format din 12 tari si condus de Arabia Saudita, a lansat o lupta apriga cu privire la cota sa de piata din noiembrie anul trecut. A refuzat sa taie din productie in contextul unor preturi mai reduse, sperand in schimb sa impinga tarile rivale non-OPEC afara din piata din cauza costurilor ridicate de productie. Rezilienta primita insa din partea Statelor Unite, Rusia si alte tari non-OPEC a condus la cel mai mare supra-productie de petrol din ultimii 17 ani.

Ca urmare, "fisurile" incep sa apara. Potrivit AIE, scaderea sub 50$ pe baril de petrol a determinat foarte multe companii din tarile non-OPEC sa taie serios productia. Astfel, productia din tarile non-OPEC ar putea spori in acest an cu numai 1,1 milioane de barili pe zi, la o medie de 58,1 milioane de barili, si sa se contracte cu peste 200.000 barili pe zi in 2016. Spre comparatie, in 2014 a fost inregistrat un avans record de 2,4 milioane de barili pe zi.

Intre timp, productia tarilor OPEC ar putea creste in continuare in 2016, in contextul in care, Iran, unul dintre membri acestui cartel, este dornic de a profita de recentul acord nuclear semnat cu Statele Unite si Europa si de a-si recastiga statutul de putere energetica la nivel mondial.

Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizatie internationala alcatuita din Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Venezuela. Sediul central al OPEC (din 1965) este situat in Viena, Austria. Organizatia este considerata de multi observatori drept un cartel.

Sursa foto: Petrol / Shutterstock