Noul plan de asistenta financiara destinata Greciei, in valoare de 86 de miliarde de euro, a fost aprobat, vineri seara, de catre ministrii de finante din Zona Euro, informeaza BBC News.

"Planul a fost aprobat. Mesajul transmis de Eurogrup este puternic si clar: Grecia va ramane in zona euro", a declarat, la finalul reuniunii, Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, noteaza Mediafax.

Noul plan prevede acordarea unor credite in valoare de 86 de miliarde de euro, in urmatorii trei ani. In schimbul imprumuturilor oferite de Grupul Bruxelles (Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana, Mecanismul European de Stabilitate si Fondul Monetar International), Grecia va adopta o serie de reforme macroeconomice, in sensul cresterii taxelor si reducerii deficitului bugetar.

Grecia spera ca va primi 23 de miliarde de euro, in doua transe, imediat dupa reuniunea Eurogrup, potrivit unor surse din cadrul Ministerului grec al Finantelor citate de site-ul cotidianului Kathimerini. Potrivit surselor citate, Guvernul de la Atena ar urma sa primeasca "imediat" 12,5 miliarde de euro pentru achitarea unor datorii (inclusiv a unei rate de 3,2 miliarde catre BCE cu scandenta pe 20 august) si 500 de milioane pentru reducerea arieratelor.

Ulterior, Grecia ar urma sa primeasca inca 10 miliarde de euro pentru recapitalizarea sectorului bancar. Parlamentul Greciei a aprobat, vineri dimineata, planul de asistenta financiara, al treilea din ultimii cinci ani.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elena pentru negocierea unui al treilea program de asistenta financiara, care sa permita ramanerea Greciei in zona euro. Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE). Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati.

Sursa foto: GregMontani/pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri