Foarte critic fata de al treilea plan de ajutoare recent acordat Atenei, fostul ministru grec apreciaza ca ministrul german al Finantelor vrea sa grabeasca un "Grexit" pentru "a elimina rezistenta franceza" fata de "austeritate". Schaüble "considera Grecia un laborator al austeritatii, in care se experimenteaza memorandumul inainte sa fie exportat. Frica de Grexit are scopul sa potoleasca rezistenta franceza, nici mai mult nici mai putin", a subliniat Varoufakis sambata, denuntand acest "proiect al doctorului Schäuble", potrivit Mediafax.

In opinia sa, al treilea plan de ajutorare a Greciei este o "capitulare" a Atenei in fata creditorilor si a fost conceput "pentru scufundarea" economiei elene. "Daca Grecia incearca, in pofida bunului simt si legilor elementare ale economiei, sa aplice acest memorandum si reformele care-l insotesc, ea se va precipita direct catre Grexit", spune el.

- Stanga europeana "are treaba"
La fel de critici fata de Europa si fata de guvernele lor, Yanis Varoufakis si Arnaud Montebourg urmau sa discute duminica subiecte de actualitate. Intrebat miercuri ce parere are despre aceasta intalnire, un purtator de cuvant al Guvernului francez, Stéphane Le Foll, a refuzat orice comentariu. "Stiu despre reuniunile de la Frangy, la initiativa lui Arnaud Montebourg. Este responsabilitatea sa. Vom vedea ce se va spune", a declarat el. Montebourg aprecia, la sfarsitul lui iulie, in Le Monde, ca Varoufakis are "experienta interesanta a unui reprezentant al unui Guvern aproape pus sub tutela".

Fostul ministru grec a mai declarat sambata ca stanga europeana "are treaba" si ca-si doreste crearea unei "retele europene de progresisti", pentru "a democratiza (zona) euro si institutiile sale". La inceputul verii, Varoufakis i-a cedat locul la Ministerul Finantelor lui Euclid Tsakalatos, cu un stil si declaratii mult mai ponderate decat ale sale. La mai putin de doua luni de la aceasta indepartare din Guvern, el vine la Frangy-en-Bresse, fieful electoral al lui Arnaud Montebourg, in Saône-et-Loire. La aceeasi "Sarbatoare a Trandafirului", in august anul trecut, fostul ministru al Economiei inchina cu colegul sau de la Educatie de autnci, Benoit Hamon, o "cupa a redresarii". Un afront la adresa premierului Manuel Valls, care le-a adus celor doi, inca de a doua zi, indepartarea din Guvern.