Printre acesti sase opozanti se afla si Mikola Statkevitci, un fost candidat la presedinte, incarcerat din 2010, a precizat presedintia belarusa sambata. Sotia sa a confirmat pentru AFP ca acesta a fost eliberat si ca urma sa revina sambata seara la Minsk. "Pornind de la principiul umanismului, presedintele Lukasenko a luat decizia sa-i gratieze si elibereze" pe Statkevitci, Mikola Rubtev, Mikola Dedok, Igor Olinevici, Evgheni Vaskovici si Artiom Prokopenko, a anuntat serviciul de presa al presedintiei intr-un comunicat, potrivit Mediafax.

Ajuns la putere in 1994, Lukasenko este considerat de catre numerosi observatori si aparatori ai drepturilor omului un lider autoritarist si cu prea putin respect fata de libertati. Ultima sa realegere, cu aproape 80% din sufragii, in decembrie 2010, pentru al patrulea mandat, a fost marcata de o reprimare violenta a opozitiei, care denunta fraude. Mikola Statkevitci, in varsta de 58 de ani, ispasea o pedeapsa de sase ani de inchisoare intr-un lagar de munca cu un regim sever. El si-a petrecut aproape toata detentia la izolare si risca sa-si vada pedeapsa prelungita, oficial din cauza incalcarii regulilor de detentie.

Recunoscut drept un prizonier de constiinta de catre Amnesty International (AI), el a fost condamnat in mai 2011 pentru "organizare de tulburari in masa ale ordinii publice", in urma unei manifestatii a opozitiei, la sfarsitul lui 2010, impotriva realegerii controversate a lui Lukasenko. In acest scrutin, Mikola Statkevitci ar fi obtinut 1% din voturile exprimate.

Sursa foto: Agerpress