Franta a anuntat la inceputul lui august anularea contractului de vanzare catre Rusia a celor doua bastimente de proiectie si comandament (BPC) Mistral, incheiat in 2011 in timpul presedintiei lui Nicolas Sarkozy. Nelivrarea celor doua nave - cunoscute si sub numele de "bricege elvetiene" din cauza polivalentei lor - a fost decisa in octombrie, in contextul degradarii situatiei in estul Ucrainei, unde Rusia este acuzata ca inarmeaza fortele separatiste proruse, ceea ce Moscova dezminte, arata Mediafax.

Un purtator de cuvant al Guvernului francez, Stephane Le Foll, a anuntat miercuri ca anularea va costa Franta mai putin de un miliard de euro. Suma corespunde anuntului lui Francois Hollande, care vorbea de rambursarea unei sume mai mici de 1,2 miliarde de euro - valoarea contractului initial.

In virtutea acordului semnat intre Paris si Moscova, Franta nu va plati penalitati, dar va rambursa sumele avansate de Rusia.

Negocieri avansate cu noii cumparatori: Egiptul cel mai nou nume vehiculat

Negocierile cu privire la cele doua nave de razboi Mistral - care urmau sa fie vandute initial Rusiei - "sunt relativ avansate" si ar putea sa se incheie cu o vanzare catre Egipt, declara surse apropiate dosarului, relateaza Reuters in pagina electronica.

"Se poarta efectiv negocieri, care sunt relativ avansate, cu privire la revanzarea celor doua (nave de tip) Mistral", a declarat una dintre aceste surse. "Normal, este vorba despre Egipt. Cu ce finantare? Este clar ca o parte a finantarii va proveni din ajutoarele de la tarile de la Golf care-i sunt acordate", a adaugat sursa citata.

Aceasta informatie a fost confirmata de catre alta sursa apropiata dosarului.

Grupul francez DCNS, constructorul navelor de tip Mistral, nu a dorit sa comenteze, precizeaza Reuters. Ministerul Apararii a refuzat sa faca orice comentariu.

Stabilitatea Egiptului

Francois Hollande a dat asigurari, la inceputul lui august, ca Franta nu va intampina nicio dificultate in gasirea unor cumparatori. O sursa apropiata dosarului a evocat faptul ca aproximativ zece tari si-au manifestat interesul.

Achizitionarea BPC-urilor de catre Egipt s-ar inscrie intr-un context tensionat in domeniul securitatii, alimentat de instabilitatea din Libia si din Sinaiul egiptean la nivelul regiunii.

Citeste si:

In discursul pe care l-a sustinut marti la Conferinta ambasadorilor, Francois Hollande a insistat asupra importantei stabilitatii Egiptului in regiune.

"Franta a ales sa considere Egiptul un actor major in Orientul Mijlociu", a subliniat seful statului, prezent la inaugurarea noului Canal Suez, pe 6 august. "Stabilitatea sa este esentiala. Egiptul asteapta multe de la Franta", a adaugat el, subliniind de asemenea relatia de "mare incredere" dintre Paris, Arabia Saudita si statele membre ale Consiliului de Cooperare de la Golf.

Riadul si Cairo, care s-au apropiat odata cu venirea la putere a lui Abdel Fattah el-Sisi in 2013, au semnat la sfarsitul lui iulie un acord care prevede consolidarea cooperarii lor militare.

Cele doua tari, membre ale coalitiei militare din Yemen impotriva militiilor siite huthi, s-au angajat totodata sa actioneze in favoarea crearii Fortei arabe comune propuse de catre Liga Araba la sfarsitul lui martie.

In contextul in care Egiptul incearca sa-si redreseze economia, Arabia Saudita, Kuwaitul si Emiratele Arabe Unite (EAU) au anuntat, in martie, ca-i vor oferi, fiecare in parte, cate patru miliarde de dolari ca ajutoare sau investitii.

Cairo a achizitionat anul trecut patru corvete de tip Gowind, construite de catre DCNS, si ar negocia acizitionarea altor doua, potrivit unei surse apropiate dosarului.

De asemenea, Egiptul a incheiat cu Franta, in februarie, contracte in vederea achizitionarii a 24 de avioane de tip Rafale, in valoare totala de 5,2 miliarde de euro, dar si a unei fregate multirol de tip Fremm, in valoare de un miliard de euro, si a unor rachete.