Gruparea juhadista Statul Islamic a inceput sa bata dinari in aur, argint si cupru pentru a inlocui dolarii si a scapa astfel de sub ”sclavia” dolarilor Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, relateaza Bloomberg.

Statul Islamic a anuntat decizia intr-o inregistrare video de o ora publicata de serviciul sau media, al Hayat. Anul trecut, conducerea Statului Islamic si-a insarcinat Trezoria cu baterea de monede in aur, argint si cupru, noteaza Mediafax. Noii dinari au rolul sa rupa catusele ”sistemului capitalist de sclavie reprezentat de o bucata de hartie numita dolar, a Rezervei Federale”, potrivit inregistrarii care nu explica unde sunt turnate monedele nici cum vor fi distribuite sau cum vor inlocui banii aflati in circulatie in teritoriile ocupate de grupare in Irak si Siria.

Statul Islamic a anuntat pentru prima oara intentia de a emite primii bani in noiembrie 2014, la cinci luni dupa ce a ocupat orasul Mosul din nordul Irakului, iar liderul Abu Bakr al-Baghdadi a anuntat infiintarea unui califat. Masura a fost vazuta de analisti ca parte a eforturilor gruparii de a construi institutiile unui stat functional.

Jihadistii au acumultat milioane de dolari, partial prin colectarea de taxe si prin capturarea de rafinarii. Alte surse importate de finantare sunt jafurile din banci si magazine de bijuterii, extorcari de bani, contrabanda si rascumparari. Organizatia aplica pedepse brutale pentru cei care i se opun, inclusiv decapitari si crucificari.

Un economist din Bagdad, Basim Jameel, considera ca anuntul este o incercare de crestere a moralului luptatorilor din Statul Islamic, care au suferit infrangeri in timpul luptelor din ultimele luni, inclusiv pierderea orasului Tikrit in luna martie. Turnarea monedelor este relativ usoara, a aratat Jameel, in conditiile in care aurarii din Mosul au importat in ultimii ani echipamente din Italia, fiecare cu o capacitate de a produce circa 5.000 de monede pe zi.

Metalele pretioase provin probabil din banci capturate de grupare, rascumparari, casele crestinilor si ale altor minoritati care au fugit. In inregistrare, Statul Islamic se refera la califul Abd al Malik ibn Marwan, care a introdus prima moneda cu inscriptii arabe ale Imperiului Islamic, fara reprezentari figurative, in jurul anului 696 era noastra. Un dinar de aur de 21 de carate cantareste 4,25 grame, iar o moneda de 5 dinari dublu. Pentru tranzactiile de valoare mai mica au fost create monede de argint si cupru.

Pe fiecare moneda se poate citi ”Statul Islamic, un califat bazat pe doctrina profetiei”. Pe monedele de 1 dinar sunt reprezentate sapte spice de grau, care reprezinta ”binecuvantarea de a cheltui urmand calea lui Allah”, in timp ce moneda de 5 dinari infatiseaza imaginea hartii lumii.

Petrolul va fi vandut numai pentru aur, potrivit inregistrarii video. Pentagonul a anuntat in februarie ca vanzarile ilicite de petrol nu mai sunt principala sursa de finantarea pentru Statul Islamic, ca urmare a bombardamentelor lansate in vara anului trecut, care au redus numarul exploatarilor petroliere aflate sub controlul organizatiei. In plus, mai multe state vecine, intre care Turcia si Kurdistanul, au desfiintat rute de contrabanda.

Locuitori din Mosul si Ramadi, orase din vestul Irakului aflate sub controlul Statului Islamic, au spus telefonic ca nu au vazut noile monede si nici nu au primit detalii despre cum va functiona schimbul valutar.

Sursa foto: Shutterstock / Statul Islamic

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri