Potrivit publicatiei The Guardian, 50 de persoane care lucreaza pentru arena de fotbal pe care se vor desfasura meciuri peste trei ani, in cadrul Cupei Mondiale din Rusia, ameninta ca vor da in judecata doi subcontractori care nu si-au respectat promisiunile materiale fata de angajati, suma totala de recuperat de acestia ridicandu-se la peste 200.000 de dolari.

The Guardian a vorbit cu 15 angajati, aproape jumatate dintre acestia sustinand ca nu si-au primit banii de cel putin o luna. Exista si cazuri speciale, asa cum este cel al acestui angajat.

„Nu mi-am primit banii pentru a treia luna la rand. Am fost nevoiti sa ne imprumutam la rude si prieteni pentru a trimite bani acasa familiei si copiilor”, a declarat unul dintre muncitorii de origine uzbeka, in varsta de 47 de ani.

Citeste si:

Muncitorii s-au plans inclusiv de conditiile improprii de lucru de pe santier, in principal de lipsa echipamentelor in caz de pericol de incendiu, echipament necesar pentru situatii de urgenta, precum si lipsa unei documentari bine puse la punct.

Un numar de aproximativ 2.000 de muncitori lucreaza la proiectul din St. Petersbourg pentru 10-15 ore pe zi, singura zi libera din program fiind duminica, iar costul pe o ora de lucru este, in medie, de 1,66 dolari/ora, ceea ce inseamna ca un astfel de angajat ar primi lunar, pentru 15 ore de activitate zilnica, undeva pana la 700 de dolari.
Potrivit publicatiei britanice, cinci muncitori au murit in accidente lucrand la proiectul arenei de fotbal a echipei Zenit St. Petersbourg.

Sursa foto: Stadion Zenit / Shutterstock.com